USR a susținut miercuri, 17 august, într-un comunicat de presă că ministrul Alexandru Rafila a trimis în primăvară, „în mare secret”, un memorandum în urma căruia Guvernul Ciucă a dat 21 de milioane de euro pentru consultanță către Organizația Mondială a Sănătății, unde Rafila a lucrat până în 2021.

În replică, social-democrații au transmis că partidul condus de Cătălin Drulă este nemulțumit „pentru că Ministerul Sănătății condus de PSD folosește doar 42% din bugetul alocat de Ghinea & Co asistenței tehnice din PNRR pe reforma din sănătate”. PSD s-a referit la Cristian Ghinea, fost ministru USR al fondurilor europene, care a conceput PNRR în 2021.

Totodată, Rafila „a respectat PNRR-ul la virgulă și a realizat o economie de 60%! În traducere: 30 de milioane de euro au fost salvați, 30 de milioane pentru care useriștii aveau deja pregătită o listă lungă cu firmele lor de casă”, se arată în comunicatul PSD, care precizează că „asistența tehnică se face la un preț mult mai mic și cu o instituție internațională de prestigiu, fix așa cum scrie în PNRR, nu cu prăduitorii de la USR”.

„Disperare, numele tău este USR! Să ajungi să îți contești propriile măsuri, asta înseamnă să fii userist”, a mai notat PSD.

Urmărește-ne pe Google News