„PSD nu va fi condus doar de Mircea Geoana”

Analistii politici nu cred ca noul PSD va fi condus de Mircea Geoana. Analistul politic Cristian Parvulescu (foto) e de parere ca PSD nu va fi condus de o singura persoana. „Coalitia care l-a debarcat pe Ion Iliescu va conduce partidul care oricum va intra intr-o perioada de tranzitie”, sustine Parvulescu. Reducand la o singura persoana analistul politic este de parere ca adevaratul castigator ramane Adrian Nastase, dar ca si acesta va trebui sa tina cont de grupurile de interese. „Cel care a castigat a fost Adrian Nastase, daca tinem cont si de numarul mai mare de voturi pe care l-a primit in comparatie cu Mircea Geoana. in plus, Geoana nu e exponentul organizatiilor. Adrian Nastase va trebui insa sa plateasca acest succes. in ceea ce-l priveste pe Miron Mitrea, acesta a iesit slabit. Numarul mic de voturi arata de fapt ca a fost ales nestatutar”, spune Parvulescu.

Alti doi invinsi: Hrebenciuc si Dan Ioan Popescu

La orele crude ale diminetii de ieri a fost dat si rezultatului votului pentru vicepresedinti. Surpriza mare! A apus nu numai epoca Iliescu, ci si cea a lui Viorel Hrebenciuc si Dan Ioan Popescu. Cei 1.526 de delegati care au mai avut rabdare sa stea sa voteze au decis 11 vicepresedinti, aruncandu-i in derizoriu pe doi grei ai partidului. Spre suprinderea multora, Adrian Nastase pare castigatorul politic al congresului, caci sapte dintre ei fac parte din grupul de interese al fostului premier. Iata lista completa a vicepresedintilor alesi, dar si numarul de voturi primit de fiecare: Ioan Rus – 1.032 voturi, Titus Corlatean – 927, Mihai Tanasescu – 745, Ioan Mircea Pascu – 717, Valer Dorneanu – 639, Dan Nica – 625, Nicolae Vacaroiu – 604 si Ilie Sarbu – 533. Pe locurile rezervate femeilor pentru aceasta functie s-au clasat in ordine Rovana Plumb – 985, Corina Cretu – 712 si Eugenia Codja – 558.

 
 

Urmărește-ne pe Google News