„De ieri până azi încă 4.000 de români au primit vestea că sunt infectați cu COVID. Alte zeci de familii își plâng pe cineva drag care a dispărut după ce a pierdut lupta cu virusul.

Într-o singură zi au pierit mai mulți semeni de-ai noștri decât acum cinci ani, în dezastrul de la Colectiv. Drama este că, de azi înainte, din cauza iresponsabilității acestei guvernări, vom trăi câte un Colectiv în fiecare zi!

Câți români mai trebuie să moară pentru ca Iohannis și Orban să-și satisfacă obsesia de a obține puterea totală?”, este mesajul postat joi, pe pagina de Facebook a PSD.

În ultimele două zile, România a depășit 4.000 de cazuri noi de COVID-19 pe zi, cel mai mare bilanț de până acum.

Urmărește-ne pe Google News