Nu este prima demitere a unui apropiat al Gabrielei Firea. La sfârşitul lui 2018, fostul prefect al Capitalei, Speranța Cliseru, şi-a încetat mandatul, la decizia Guvernului.

„Astăzi, în şedinţa comitetului executiv al PSD Bucureşti, s-a decis retragerea sprijinului politic pentru colegul nostru. (…) Decizia a fost luată cu o majoritate extrem de mare, am avut doar cinci abţineri, deci, niciun vot împotriva acestei propuneri. Noi chiar l-am rugat pe domnul Bădulescu, inclusiv în momentul în care a început şedinţa, l-am sunat de faţă cu toţi colegii, ca să mă asigur că vine la această şedinţă şi să-şi susţină punctul de vedere, dacă are ceva de spus privind această propunere de retragere a sprijinului politic. Bineînţeles că domnul Bădulescu nu s-a prezentat, ba, mai mult decât atât, a formulat (…) o notificare prin care ne reproşa că nu l-am primit la această şedinţă”, a declarat miercuri, pentru Agerpres, preşedintele PSD Bucureşti, Gabriel Mutu.

El a precizat că joi va fi emisă o rezoluţie din partea PSD Bucureşti, care va fi pusă în aplicare în CGMB de către liderul de grup al consilierilor generali social-democraţi.

Mutu a explicat în ce constă procedura de revocare din funcţie a viceprimarului. „Se face propunerea de revocare din funcţia de viceprimar în baza rezoluţiei emise de PSD, această propunere poate fi introdusă pe ordinea de zi de primar şi mă aştept să nu o facă şi atunci o vom face prin intermediul unei treimi din numărul de consilieri generali şi vom duce la îndeplinire această rezoluţie cu votul a două treimi din consilierii generali. Propunerea pentru susţinerea unui nou viceprimar se va face ulterior, printr-o decizie a biroului permanent al municipiului Bucureşti PSD, după consultările cu organizaţiile de sector”, a spus el.

Anchetă la Castelul Peleș după dezvăluirile Libertatea. Corpul de control al Ministerului Culturii a cerut actele contabile din 2019 și documente interne. Mărturia unui turist șocat de hoția angajaților
Recomandări

Potrivit lui Mutu, PSD Bucureşti a luat decizia retragerii sprijinului politic lui Bădulescu pentru că nu înţelege că a fi membru de partid înseamnă respectarea deciziilor unei majorităţi din formaţiunea politică.

„Aurelian Bădulescu nu înţelege că a fi membru de partid înseamnă în primul rând să respecţi nişte decizii ale unei majorităţi exprimate în interiorul partidului şi cel mai important lucru e să-ţi respecţi colegii de partid. Domnul Aurelian Bădulescu nu numai că nu a respectat deciziile majorităţii din partid, ci a ales şi varianta şi formula de a promova mesaje defăimătoare la adresa colegilor noştri”, a afirmat el.

El a subliniat că PSD nu promovează „atitudinea de vagabond” în Consiliul General sau local şi în general vorbind. Mutu a menţionat că atunci când un reprezentant al PSD adresează cuvinte jignitoare cuiva, indiferent că este din opoziţie, deja depăşeşte orice limită.

„Îi transmit un mesaj (lui Bădulescu – n.r.): să se potolească, să-şi revină, dacă vrea să fie membru al acestui partid, să aibă o atitudine constructivă şi dacă va dovedi în perioada următoare că e capabil şi îşi revine din toată nebunia în care se află acum, nu avem niciun fel de problemă să construim alături de dânsul, altfel, riscă să fie exclus din partid”, a spus Mutu.

Sondaj INSCOP la comanda Libertatea – Alegeri prezidențiale: candidații cu cele mai mari șanse să intre în turul 2
Recomandări
Sondaj INSCOP la comanda Libertatea – Alegeri prezidențiale: candidații cu cele mai mari șanse să intre în turul 2

Întrebat ce părere are referitor la faptul că Bădulescu a declarat pentru un post de televiziune că a minţit procurorii în legătură cu protestul din 10 august 2018, Mutu a afirmat: „Dacă a minţit, răspunde penal (…). Să meargă să spună adevărul, că asta e singura variantă”.

Într-o intervenţie telefonică miercuri la Realitatea TV, Bădulescu s-a arătat nemulţumit că este „dat afară ca o măsea” pentru că l-a făcut „trompetă” pe Codrin Ştefănescu. „Dacă îi spui lui Codrin Ştefănescu ‘trompetă’ şi munceşti atâţia ani şi eşti în partidul ăsta, eşti dat ca o măsea afară doar că ţi-ai permis să-i spui ‘trompetă’ unui om, în condiţiile în care el te-a făcut ‘golan'”, a declarat Bădulescu.

Întrebat dacă se va duce la parchet să îşi schimbe declaraţia privind protestul din 10 august, el a răspuns că trebuie să-l cheme Parchetul. „O să mă cheme Parchetul şi o să spună: ‘Domnule Bădulescu, ai spus că ai minţit. Ia pixul şi hârtia şi să vedem ce trebuie să îndreptăm aici'”, a spus Bădulescu.

Citeşte şi: Bucureștenii se plâng că apa de la robinet are un miros neplăcut și spun că ar fi poluată. Reacția Apa Nova: „Apa este potabilă. S-a folosit o cantitate mai mare de clor, în limita legală”

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Metropola cu 8,5 milioane de locuitori care a rămas fără apă. Dușuri rapide și apă la toaletă doar dacă e necesar
Știrileprotv.ro
Metropola cu 8,5 milioane de locuitori care a rămas fără apă. Dușuri rapide și apă la toaletă doar dacă e necesar
Ce se întâmplă chiar în aceste momente cu copiii Adrianei Bahmuțeanu: "Din respect pentru memoria lui Silviu..." Ce detalii s-au aflat, după scandalul cu Poliția
Viva.ro
Ce se întâmplă chiar în aceste momente cu copiii Adrianei Bahmuțeanu: "Din respect pentru memoria lui Silviu..." Ce detalii s-au aflat, după scandalul cu Poliția
ULTIMA ORĂ! Silviu Prigoană a fost înmormântat. Cum arată locul lui de veci. Mesajul lui Honorius, fiul cel mare: „Conform cu dorința tatălui nostru”
Libertateapentrufemei.ro
ULTIMA ORĂ! Silviu Prigoană a fost înmormântat. Cum arată locul lui de veci. Mesajul lui Honorius, fiul cel mare: „Conform cu dorința tatălui nostru”
Produsul adorat de români care se scumpește pe final de an. Oamenii au început să-și facă provizii, mai ales că vin sărbătorile
FANATIK.RO
Produsul adorat de români care se scumpește pe final de an. Oamenii au început să-și facă provizii, mai ales că vin sărbătorile
Gigi Becali își ridică un nou Palat » „Special pentru asta și-l face. Să vezi câți bani a putut să bage”
GSP.RO
Gigi Becali își ridică un nou Palat » „Special pentru asta și-l face. Să vezi câți bani a putut să bage”
Andreea Bălan, indignată de ce s-a întâmplat în fața locuinței sale. Ce a povestit artista pe internet: „Voi face reclamație”
Elle.ro
Andreea Bălan, indignată de ce s-a întâmplat în fața locuinței sale. Ce a povestit artista pe internet: „Voi face reclamație”
Honorius, fiul cel mare al lui Silviu Prigoană, a împlinit ultima dorință a tatălui său, departe de ochii curioșilor. Ce s-a întâmplat la cimitir
Unica.ro
Honorius, fiul cel mare al lui Silviu Prigoană, a împlinit ultima dorință a tatălui său, departe de ochii curioșilor. Ce s-a întâmplat la cimitir
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Carambolul cu 12 maşini de pe A3. Gestul unei şoferiţe care a salvat alte autoturisme să se facă zob: "Am făcut cruce! Nu-mi vine să cred"
Observatornews.ro
Carambolul cu 12 maşini de pe A3. Gestul unei şoferiţe care a salvat alte autoturisme să se facă zob: "Am făcut cruce! Nu-mi vine să cred"
Horoscop 15 noiembrie 2024. Leii au învățat cum să facă economie când vine vorba de resursele comune sau cum să împartă din surplusul lor
HOROSCOP
Horoscop 15 noiembrie 2024. Leii au învățat cum să facă economie când vine vorba de resursele comune sau cum să împartă din surplusul lor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI