„Este vorba de investiţii pentru administraţia locală, s-a discutat şi la Neptun, dar bineînţeles că începând din seara aia nu a mai ţinut nimeni minte ce am discutat acolo, că au venit alte subiecte mult mai importante trei luni de zile. În zilele următoare o să vedeţi în detaliu”, a declarat Dragnea, luni, după şedinţa CExN al PSD, arătân că este vorba despre 10 miliarde de euro.

Întrebat de unde vor veni banii, Dragnea a răspuns că din România. „Este un subiect foarte important, este o chestiune nouă în România şi nu vreau să discut ca alţi colegi de-ai mei despre ce va fi, cum va fi şi dacă va fi. Urmează ca astăzi – mâine să fie finalizat şi sperăm ca în prima şedinţă de Guvern să se adopte ordonanţa de urgenţă şi după care ministrul Finanţelor o să vă explice foarte bine”, a adăugat Dragnea.

Şi premierul Viorica Dăncilă a vorbit despre acest Fond de investiţii pentru administraţiile locale.

„Acest fond de investiţii o să-l avem în bugetul pe 2019. Este vorba de cei 10 S (n.r- zece servicii publice) pe fiecare localitate în parte, fiecare localitate putând avea două proiecte, legate de apă, canal, şcoală, toate aceste lucruri, pe lângă PNDL vrem să facem acest fond de investiţii locale, aşa se numeşte, pe care-l să-l dublăm de o proiecţie financiară, pentru că, chiar dacă ne propunem să facem mai multe lucruri, dacă nu avem o proiecţie financiară nu vom putea realiza acest lucru.

Premierul a răspuns astfel, întrebată dacă în cadrul CExN al PSD s-a discutat şi despre înfiinţarea unui fond de investiţii care ar urma să fie sub umbrela guvernului, „un fond de investiţii de 10 miliarde de euro”.

Citeşte şi: L-am văzut pe Burnei „operând” în instanţă. Mărturii ale părinților despre cum ar fi luat mită o somitate a medicinei!

 
 

Urmărește-ne pe Google News