„Am stabilit, ca să nu modificăm statutul în ceea ce priveşte candidaturile, să fie candidaturi tot pe moţiune. O să fie o candidatură asumată a preşedintelui cu lista pentru vicepreşedinţi. Un singur lucru o să modificăm, la începutul Congresului, ca şi procedură legală, o să mărim numărul de vicepreşedinţi, de la 4 vicepreşedinţi pe domenii de activitate, o să fie 8 vicepreşedinţi pe domenii de activitate şi 8 vicepreşedinţi pentru fiecare regiune de dezvoltare a României”, a afirmat premierul PSD, citat de news.ro.

El a precizat că decizia privind candidatura la prezidențiale îi aparţine, dar a evitat să răspundă concret dacă va candida sau nu.

„Candidatul PSD va câştiga alegerile pentru funcţia de preşedinte. După ce facem toate procedurile, veţi afla în acelaşi timp cu colegii mei”, a afirmat Ciolacu în conferința de presă după ședința Consiliului Politic Național, la Palatul Parlamentului.

Mandatul de președinte al PSD al lui Marcel Ciolacu expiră pe 22 august.

Liderii PSD și PNL au decis pe 4 iulie calendarul alegerilor prezidențiale și parlamentare. Primul tur al prezidențialelor va fi pe 24 noiembrie, al doilea tur pe 8 decembrie, iar alegerile parlamentare vor fi pe 1 decembrie.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Soluția găsită de românii care au rămas fără apă din cauza secetei. În alte țări din UE există conceptul „Sponge City”
Știrileprotv.ro
Soluția găsită de românii care au rămas fără apă din cauza secetei. În alte țări din UE există conceptul „Sponge City”
Wow! Mona Nicolici s-a căsătorit în secret cu un bucătar celebru și ocupă o funcție importantă. Ce face acum
Viva.ro

Ce diferență de vârstă este între Daniel Iordăchioaie și superba lui logodnică: “Amândoi am mai fost căsătoriți”
Libertateapentrufemei.ro
Ce diferență de vârstă este între Daniel Iordăchioaie și superba lui logodnică: “Amândoi am mai fost căsătoriți”
Vacanța unei românce s-a transformat într-un coșmar. A lăsat pe altcineva să-i conducă mașina prin Istanbul, aflându-se în dreapta, și a rămas fără ea. Polițiștii i-au confiscat-o: „Cei de la Consulat m-au băgat și mai tare în ceață”
FANATIK.RO

Simona Halep și proaspăta soție a lui Ianis au atras toate privirile la evenimentul de la Academia lui Hagi
GSP.RO

Ele sunt cele patru zodii care își schimbă viața după 8 septembrie. Visuri împlinite, șanse importante, dar și împăcări pentru ele

Corina Bud, fără lenjerie intimă pe scenă. Cum a fost filmată artista în fața a 70.000 de oameni. Imaginile s-au viralizat / FOTO
Unica.ro

Leonard Doroftei s-a întors definitiv în România. Ce ocupaţie va avea odată revenit: "Nu, restaurant nu vreau. Asta vreau să fac"
Orangesport.ro
Leonard Doroftei s-a întors definitiv în România. Ce ocupaţie va avea odată revenit: "Nu, restaurant nu vreau. Asta vreau să fac"
Şi-a dus maşina de 500.000 de euro la service şi a primit-o bucăţi, în cutii. "Mecanicul vedetelor", arestat
Observatornews.ro
Şi-a dus maşina de 500.000 de euro la service şi a primit-o bucăţi, în cutii. "Mecanicul vedetelor", arestat
Horoscop 5 septembrie 2024. Taurii sunt nevoiți să se concentreze pe calitatea relațiilor cu cei din mediul de la serviciu
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI