„S-a demonstrat că am avut dreptate şi judecătorii lui Iohannis au zis că întrebarea 1 de la referendum este necostituţională”, a spus Florin Iordache, pentru Libertatea.
El a precizat că subiectul a fost unul „de campanie”, referitor la organizarea referendumului pe Justiţie în aceeaşi zi cu alegerile europarlamentare din 26 mai.
CCR a decis, cu unanimitate de voturi, că interzicerea amnistiei şi graţierii faptelor de corupţie depăşeşte limitele revizuirii Constituţiei, au declarat pentru Libertatea surse din CCR.
Este vorba despre prevederea din prima întrebare de la referendumul pe Justiţie, validat pe 26 mai, prin votul românilor.
Astfel, cele două prevederi nu pot fi introduse în legea de rezivuire a Constituției pe care Parlamentul urmează să o adopte.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Viva.ro
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Libertateapentrufemei.ro
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
FANATIK.RO
Finala Vocea României 2024, live video online, Pro TV. Aura Șova, câștigătoarea sezonului 12
Elle.ro
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
Unica.ro
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Observatornews.ro
Tobă, lebăr, caltaboş şi cârnaţi din piaţă, duşi la analize la laborator. Concluzia după o săptămână este şocantă
HOROSCOP
Horoscop 21 decembrie 2024. Săgetătorii trec la preocupări mai serioase, selectează cu mai multă atenție ceea ce fac și spun