„PSD îi cere Președintelui României, Klaus Iohannis, să iasă din letargia în care se află de mai multe săptămâni și să intervină public pentru rezolvarea crizei politice majore din «Guvernul Său». Principala prerogativă constituțională a Președintelui este de a media între puterile statului și între partidele politice pentru asigurarea stabilității țării”, a transmis partidul condus de Marcel Ciolacu într-un comunicat de presă.

Atragem atenția președintelui că România se află în vârful valului trei al pandemiei, fără locuri libere la ATI, cu un număr-record de decese, cu mii de bolnavi cronici lăsați fără tratament, iar interimatul la Ministerul Sănătății și criza politică prelungită nu va face altceva decât să înrăutățească situația.

PDS:

Social-democrații susțin că lipsa de comunicare publică a președintelui Klaus Iohannis „reprezintă o încălcare gravă în exercitarea obligațiilor pe care acesta le are față de țară și de societate”.

Totodată, partidul condus de Marcel Ciolacu a transmis că „președintele Iohannis a girat personal constituirea acestei coaliții nocive dintre PNL, USR-PLUS și UDMR, sfidând votul românilor și rezultatul alegerilor democratice” și îl consideră pe șeful statului răspunzător „pentru criza politică actuală”.

În final, social democrații spun că președintele României „are obligația de a interveni public – rapid! – pentru ieșirea din acest blocaj care afectează în mod grav viața și sănătatea cetățenilor români”.

PSD: Soluția, alegeri anticipate

Demersul partidului din Opoziție vine la doar o zi după ce, în contextul revocării ministrului Vlad Voiculescu de la Sănătate, PSD a vorbit despre alegeri anticipate, în cazul în care „Iohannis nu e în stare să își facă treaba de mediator”, acuzând lipsa de comunicare a șefului statului pe tema crizei din coaliție.

Social-democrații au transmis ieri, 14 aprilie, că „PSD nu va susține din Parlament niciun guvern minoritar PNL. PSD nu va susține niciun guvern condus de PNL sau de USR-PLUS. PSD exclude categoric orice scenariu de acest fel”.

Partidul condus de Marcel Ciolacu a mai precizat ieri, 14 aprilie, că, „dacă Iohannis nu e în stare să își facă treaba de mediator, singura soluție este să ne întoarcem la popor prin alegeri anticipate”.

Urmărește-ne pe Google News