Marcel Ciolacu o contrazice, astfel, pe Viorica Dăncilă, care afirmase, sâmbătă, la Romexpo, că PSD va da votul noului Executiv, dacă acesta semnează Pactul pentru Bunăstase, prin care se angajează să nu taie salariile şi pensiile.

„Mi se pare normal ca PSD să nu voteze sub nicio formă investiriea acestui guvern. Există o cutumă parlamentară în întreaga lume, cei care dețin majoritatea trebuie să asigure și cvorum. Eu știu ce decizii am luat în CEx, de a nu vota. De asta am și spus că vom avea această discuție atât la grupul parlamentar din Cameră, cât și în cel de la Senat”, a spus Ciolacu.

El a precizat că este normal, când s-a creat o nouă majoritate, respectiva majoritate să voteze Guvernul pe care și-l doreşte, astfel că nu este nevoie de votul PSD.

El a subliniat că nu este de acord cu organizarea unor alegeri anticipate.
„Cred că suntem cam ultima ţară din fostul regim comunist care nu am avut alegeri anticipate. Nu cred că sunt oportune în acest moment. Ştiţi că a mai fost o propunere, acum mulţi ani, a domnului Adrian Năstase de a face alegeri anticipate. Şi atunci preşedintele Ion Iliescu nu a fost de acord, cam într-un context asemănător, pentru că s-ar fi denaturat adevărul de fapt şi de drept”, a arătat Ciolacu.

Deputatul social-democrat a anunţat că, personal, va face o „opoziţie concretă” viitorului Cabinet. „Vom lăsa întâi să fie investit noul Guvern, vom lăsa luna de miere şi pe urmă vom intra în Opoziţie concret. Voi socoti şi eu să văd minutele de întârziere la trenuri, kilometri de autostradă, mărirea salariilor, pensiilor, ce se întâmplă”, a spus el.

Ciolacu a mai spus că el este preşedintele Camerei Deputaţilor, în continuare, pentru că PSD are, în acest moment, cel mai mare grup parlamentar din Camera Deputaţilor.

 
 

Urmărește-ne pe Google News