”Suntem pregătiți, inclusiv de a ieși în stradă, dacă va trebui să susținem. Nu cred că este normal și corect ca organizația PSD să piardă guvernarea, atâta timp cât a fost aleasă în 2016 de oameni”, a declarat președintele interimar al PSD Timiș, Călin Dobra, într-o conferință de presă, după ședința Comitetului Executiv PSD Timiș.

La reuniune au participat și președinții organizațiilor județene din Arad, Dorel Căprar, Caraș-Severin, Ion Mocioalcă, și Hunedoara, Laurențiu Nistor, dar și vicepreședinții regionali, Natalia Intotero și Mihai Fifor. În cadrul ședinței, s-a aprobat prin vot o rezoluție de susținere a premierului Viorica Dăncilă și a conducerii PSD de la nivel național, după plângerea penală depusă pe numele Vioricăi Dăncilă și a președintelui PSD Liviu Dragnea, în urma Memoramdumului pentru mutarea Ambasadei României din Israel, la Ierusalim.

”România nu-și mai permite schimbarea premierului ministrului și a echipei guvernamentale. Suntem pe drumul cel bun, chiar dacă se încearcă prin toate mijloacele să se denatureze acest adevăr. Toți, în unanimitate, au votat această rezoluție de susținere”, a declarat Dobra, potrivit DeBanat.ro.

”Cred că unanimitatea cu care a fost votată rezoluţia spune totul despre faptul că organizaţiile din regiunea vest nu pot să dea decât un singur mesaj: că nu putem să asistăm pasivi la modul în care se încearcă discreditarea premierului României într-un moment ca acesta şi sigur PSD trebuie să dovedească solidaritate, unitate şi să ofere o replică extrem de coerentă, de riguroasă şi de susţinută la tentativa de a destabiliza din nou guvernarea României şi a destabiliza pe această cale ţara”, a precizat, la rândul lui, ministrul Mihai Fifor.

Dacă liderii partidului sunt reținuți în privința scenariului suspendării președintelui Klaus Iohannis, cu care au intrat în conflict direct, în ultima perioadă, voci din teritoriu cer suspendarea șefului statului, cu care nu se mai poate colabora instituțional.

Dumitru Buzatu, liderul PSD Vaslui a declarat la Digi24 că suspendarea ar putea să devină necesară la un moment dat. ”Preşedintele Liviu Dragnea a susţinut în mai multe rânduri că nu dorim să ne antrenăm în nici un fel de scandal politic de genul acesta. Eu, însă cred că ar putea să devină strict necesar la un moment dat”, a spus Buzatu.

Și ministrul Carmen Dan a precizat, întrebată dacă se ia în calcul acest scenariu, că este o decizie care se va lua în partid în mod democratic.

El afirmă că varianta unei demonstrații masive acum se conturează, în urma evoluțiilor din ultima vreme.

Organizarea unui miting pentru susținerea premierului Dăncilă vine în contextul în care, recent, conducerea PSD a anunțat că dorește să organizeze au astfel de miting de la amploare pentru susținerea familiei tradiționale și a referendumului pentru modificare Constituției, în privința redefinirii familiei tradiționale.

Atacarea legii referendumului la Curtea Constituțională, de către președintele Klaus Iohannis, le-a dat peste cap planurile social-democraților, care au anulat planurile pentru organizarea mitingului.

Liderul PSD Liviu Dragnea a anunțat că încă nu s-a stabilit data când va fi organizat mitingul pentru familia tradițională și nici locația acestuia. Motivul, faptul că legea referendumului este încă blocată la promulgare.

”Am discutat cu colegii mei, suntem în aceeași situație. Neavând legea referendumului promulgată nu putem discuta de un calendar de acțiuni pentru că nu avem momentul zero. Neavând momentul de referință nu avem de la ce să calculăm și atunci, când o să avem legea promulgată și publicată o să ne întâlnim și discutăm pe ceva foarte concret. Așa, având această variabilă, vorbim discuții”, a afirmat Dragnea, referitor la data la care s-ar organiza marele miting pentru susținerea familiei tradiționale.

Citește și: INTERVIU VIDEO / Teodor Meleşcanu: Poziţia României în UE nu va fi afectată de scandalul privind mutarea ambasadei la Ierusalim

 
 

Urmărește-ne pe Google News