„Este revoltător ca Dosarul Revoluției să fie trimis în instanță de un fost agent al poliției politice comuniste! Este intolerabil ca cel care a ținut în chinuri disidenții anticomuniști să se erijeze acum în făuritorul dreptății anticomuniste”, este mesajul postat de PSD pe Facebook.

Socia-democraţii  mai spun că „la Revoluție au murit oameni ca astfel de personaje să nu mai ocupe înalte funcții în statul de drept postrevoluționar”.

„Iohannis nu mai poate folosi scuza că nu știa cine e cel pe care l-a numit în funcția de procuror general al României! Acum știe că Lazăr a făcut poliție politică, dar îl protejează. Statul de drept dintr-o țară democratică nu poate fi construit cu foști agenți ai sistemului represiv comunist! Iohannis a pretins până acum că îi reprezintă pe românii anticomuniști. Dar când a venit vremea să demonstreze că e alături de ei, își arată adevărata față de protector al securiștilor și exponenților aparatului represiv ceaușist”, se mai arată în mesaj.

Procurorul general al României, Augustin Lazăr, a anunțat luni, finalizarea Dosarului Revoluției din 1989 și trimiterea acestuia în judecată.

Citeşte şi: Contabilitatea mafiei: cum își trăgea Vlad Cosma din „Sfânta treime” a profitului companiilor care primeau lucrări de la Consiliul Județean condus de tatăl său!

Urmărește-ne pe Google News