Roman: PNL nu face niciun pas înapoi în privinţa eliminării pensiilor speciale
UPDATE ora 12.00 Liderul deputaţilor PNL, Florin Roman a declarat, joi, pentru LIBERTATEA, că parlamentarii PNL nu vor face „niciun pas înapoi” în privinţa respingerii pensiilor speciale.
Roman spune că solicitarea PSD arată că doresc să tragă de timp.
„PSD nu vrea să renunțe la pensii speciale”, a mai spus Roman, el precizând că modificări la proiectul deja aprobat în comisie se pot face doar în plen.
Afirmaţiile preşedintelui interimar al PSD vin în contextul în care conducerea Parlamentului a decis, deja, că votul pe acest proiect se va da săptămâna viitoare, pe 28 ianuarie, într-o sesiune extraordinară.
Mai paradoxal este faptul că raportul în comisia de muncă a fost elaborat cu voturile de la toate partidele, iar preşedintele comisiei, social-democratul Adrian Solomon, a adus mai multe amendamente prin care a eliminat inclusiv rentele viajere ale artiştilor şi sportivilor, spunând că şi acestea se încadrează la pensie specială.
Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu spune că propunerea legislativă a PNL privind eliminarea pensiilor speciale este neconstituţională şi că liberalii ar trebui să o retrimită la comisii, pentru a fi modificată, după discuţii cu cei vizaţi de modificările legislative.
Potrivit lui Ciolacu, „anomalia”, în România, este că nu poţi să ai pensie mai mare decât ai avut venituri în timpul activităţii şi că aşa ceva nu există nicăieri în lume.
„Să iasă PNL la microfon, să recunoască că au făcut electoral acest proiect de lege şi eu vă garantez că în două săptămâni vom avea un proiect de lege bun. (…) Există soluţii. Dacă vor să modificăm această lege, să nu aprobăm o lege neconstituţională – ştie toată lumea că legea care este propusă de PNL este neconstituţională, să vină frumos la microfon, să ceară retrimiterea la comisii şi în două săptămâni să venim cu o lege, după ce am avut discuţiile cu toate categoriile. Nu poţi să spui că pensiile de servicu ale militarilor sunt pensii speciale, nu poţi să faci un atac la baza statului român. Vrem supremaţia legii. Nu poţi fără independenţa judecătorilor şi a procurorilor”, a precizat liderul PSD.