Este prima ieşire publică a preşedintelui PSD, Liviu Dragnea. Acesta a plecat în decembrie în concediu, şi şi-a delegat atribuţiile vicepreşedintelui Camerei Deputaţilor, Florin Iordache.
Liviu Dragnea a lipsit, în această perioadă, de la toate evenimentele legate de preşedinţia română a Consiliului UE, dar şi de la manifestările organizate cu ocazia Unirii Principatelor Române.
Cu toate acestea, Dragnea a ţinut să arate că munceşte. El a postat mesaje pe pagina de Facebook, însoţite şi de o fotografie în care se află alături de partenerul de coaliţie, Călin Popescu Tăriceanu, de ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici şi de consilierul premierului Darius Vâlcov.
Președintele PSD a scris, pe Facebook că România a avut cele mai mari creșteri în ultimii doi ani. Liviu Dragnea susține că Produsul Intern Brut al României a ajuns în 2018 la 949,6 miliarde de lei, cu 188,2 miliarde de lei în plus faţă de 2016, adică o creştere de 25 la sută.
Deşi cei de la Putere transmit că bugetul pe 2019 este finalizat, nici până joi, Ministerul Finanţelor Publice nu a publicat proiectul de lege. Potrivit Legii nr. 52 din 2003
privind transparența decizionala în administrația publică, orice proiect trebuie să stea în dezbatere publică, înainte de a fi adoptat de Executiv.
Comitetul Executiv Naţional al PSD se reuneşte duminică în şedinţă, la Palatul Parlamentului, începând cu ora 11.00. Ulterior, de la 16.00, grupurile parlamentare ale PSD vor discuta despre priorităţile legislative din noua sesiune parlamentară, precum şi despre situaţia majorităţii, în Camera Deputaţilor, în urma plecării lui Mihai Tudose.
„Conducerea PSD se va întruni în şedinţă de Comitet Executiv duminică. După şedinţă, va avea o întâlnire cu grupurile parlamentare de la Cameră şi de la Senat în vederea începerii noii sesiuni parlamentare, în care avem de adoptat foarte multe lucruri importante. În primul rând bugetul. Vom avea nişte modificări legislative esenţiale. Şi, în acelaşi timp, vom face un anunţ extrem de important pentru milioane de români prin vocea preşedintelui partidului, Liviu Dragnea, imediat după CEx”, a declarat joi pentru AGERPRES Codrin Ştefănescu.