”Un prim-ministru este legitim cât timp are sprijinul politic al formaţiunilor care l-au votat. În acest moment, PSD şi ALDE, care l-au propus prim-ministru, au acordat sprijin politic şi l-au votat în Parlament, au retras acest sprijin”, a precizat Dragnea, în conferinţa de presă organizată la finalul CExN al PSD.
Potrivit lui Dragnea, ”nu prea mai putem vorbi de un guvern pentru că toţi miniştrii şi-au prezentat demisia”.
”Şi constituţional şi politic vorbind, sper ca domnul Sorin Grindeanu să nu se agaţe de această procedură, pentru că nu mai are guvern. Noi am mai adoptat o decizie astăzi, la sugestia unor colegi, o hotărâre prin care s-a decis că orice membru PSD care ar intra într-un guvern care nu mai are susţinerea PSD îşi pierde calitatea de membru. Deci noi, practic, discutăm de un Cabinet care nu mai are membri şi de un prim-ministru care sper că ia act de deciziile politice adoptate de forurile statutare care i-au şi dat sprijinul politic. Mâine intenţionăm să convocăm din nou un Comitet Executiv Naţional ca să discutăm împreună cu colegii de la ALDE despre o propunere de prim-ministru care să fie înaintată preşedintelui Iohannis”, a spus preşedintele PSD.
Citește și: Sorin Grindeanu nu își dă demisia. „I-am propus lui Dragnea să ne dăm demisia împreună”
Dragnea: Îi trimitem președintelui Klaus Iohannis o informare despre deciziile pe care le-am luat şi despre propunerile ulterioare
Dragnea a declarat că împreună cu cei de la ALDE a redactat o adresă oficială către preşedintele Klaus Iohannis în care îl informează pe acesta despre deciziile pe care le-au luat în Comitetul Executiv Naţional şi care va fi trimisă cel mai târziu joi dimineaţă.
„Împreună cu colegii de la ALDE şi de la PSD, din coaliţia de guvernare, am redactat o adresă oficială către preşedintele României, care va fi trimisă, dacă reuşim să o trimitem în noaptea asta sau cel mai târziu mâine dimineaţă (joi – n.r.), la prima oră, în care îl informăm pe preşedinte în mod oficial despre deciziile pe care le-am luat şi despre propunerile noastre ulterioare. Preşedintele va fi informat despre deciziile politice pe care le-am luat astăzi”, a spus Dragnea, după ședința CExN.
PSD a votat retragerea sprijinului pentru Guvernul Grindeanu, în ședința Comitetului Executiv Național de miercuri.
Cu câteva ore înainte, și ALDE și-a retras sprijinul pentru actualul Executiv. Cei care refuză să demisioneze din Guvern vor fi excluși din partid, a mai decis conducerea social-democrată. Potrivit unor surse, Tudorel Toader, ministrul Justiției, și Augustin Jianu, ministrul Comunicațiilor, nu vor să demisioneze.
Decizia a fost luată în unanimitate, în ședința Comitetului Executiv Național în care a fost prezentat și raportul de evaluare a Guvernului Grindeanu. Toți miniștrii ar fi demisionat din funcție, au transmis surse din PSD.
Premierul Sorin Grindeanu a anunțat, însă ,că nu își dă demisia din funcția de premier. „Am obligația să mă comport responsabil”, a spus el, după ședința în care PSD și ALDE au votat retragerea sprijinului pentru Guvernul Grindeanu. Premierul a spus că i-a cerut președintelui PSD Liviu Dragnea să demisioneze împreună.