Concluzia întâlnirii membrilor Delegaţiei Naţionale a Pro România a fost că România se adânceşte în criză cu fiecare zi de guvernare a acestui Executiv.
„Nu a fost niciodată un haos mai mare ca acum. Situaţia a scăpat de sub control pentru că nu s-au luat la timp măsurile potrivite. În martie, Guvernul visa anticipate şi spunea că nu există riscuri epidemice. Mai apoi, când era deja prea târziu, a venit cu măsuri dure care au distrus economia şi-aşa şubrezită şi care au îngenuncheat companiile autohtone. Nu au venit cu soluţii pentru şcoală, pentru sănătate, pentru economie, nu şi-au recunoscut incapacitatea de a gestiona o asemenea criză, au refuzat să asculte de specialişti şi continuă să trăiască într-o lume în care procentele electorale şi alegerile sunt prioritare, indiferent de riscuri. România este astăzi mai rău decât la începutul pandemiei, Guvernul Orban poartă această vină şi trebuie să plece”, a declarat Victor Ponta, citat într-un comunicat de presă.
PSD a anunţat că va depune, la jumătatea lunii august, o moţiune de cenzură împotriva Guvernului Orban.