Social-democrații susţin că decizia CNSU, aplicabilă de la 1 iunie, conţine prevederi „discriminatorii” şi solicită „eliminarea imediată” a acestora.

Atâta timp cât în România nu există nicio lege adoptată de Parlament care să prevadă obligativitatea vaccinării anti-COVID-19, orice discriminare pe acest criteriu este ilegală și neconstituțională.

PSD:

„PSD somează Guvernul să revizuiască imediat decizia Comitetului Național pentru Situații de Urgență care conține numeroase elemente de discriminare a unor largi categorii de cetățeni, contrar principiilor adoptate la nivelul Uniunii Europene”, se arată în comunicatul partidului condus de Marcel Ciolacu, remis vineri, 28 mai.

Conform PSD, interzicerea participării persoanelor nevaccinate anti-COVID la anumite evenimente, deși acestea au fost testate negativ la COVID sau au fost imunizate prin boală, este „o abordare neconstituțională și anti-europeană”.

„În toate abordările adoptate la nivelul Uniunii Europene se asigură un tratament egal pentru persoanele care îndeplinesc cel puțin unul dintre cele trei criterii: vaccinare, test negativ, imunizare prin boală”, mai susțin social-democrații.

Ce prevede decizia CNSU contestată de PSD

Guvernul condus de premierul Florin Cîțu a adoptat în şedinţa de joi, 27 mai, mai multe măsuri de relaxare de la 1 iunie a restricţiilor impuse de pandemia de COVID-19, iar unele măsuri se aplică doar persoanelor vaccinate anti-COVID.

Astfel, de la 1 iunie, numărul participanţilor la evenimente în aer liber creşte la 1.000, cu condiţia ca aceştia să fie vaccinaţi, trecuţi prin boală sau cu test negativ pentru COVID. Totodată, purtarea măştii la birou nu mai este obligatorie, cu condiția ca toți să fie vaccinați și să fie maximum 5 persoane în încăpere.

Principalele prevederi ale deciziei CNSU nr. 32 din 27 mai:

  • masca sanitară de protecție nu va mai fi obligatorie pentru persoanele vaccinate care lucrează în spaţii închise unde se află cel mult cinci lucrători
  • a crescut numărul participanților la activitățile cultural-artistice de divertisment, desfășurate în spații deschise, de la 500 la 1.000 de persoane. Pot participa, în condiții de distanțare și cu portul măștii, doar persoane vaccinate, cu test negativ sau trecute prin boală. Pot participa peste 1.000 de persoane, însă doar dacă acestea sunt vaccinate
  • se pot desfășura evenimentele private – nunți, botezuri – cu 50 de persoane în spații închise și cu 70 de persoane în spații deschise. Numărul persoanelor participante poate fi mai mare, însă doar dacă toate persoanele sunt vaccinate
  • activitățile sportive se pot desfășura la interior și la exterior, cu participarea spectatorilor până la 25% din capacitatea spațiului. Participarea peste această limită este permisă doar dacă toate persoanele sunt vaccinate, prezintă test negativ sau se vaccinează înainte de intrarea la eveniment

 
 

Urmărește-ne pe Google News