Până acum, atât PSD-ALDE cât şi PNL şi USR au anunţat că au finalizat proiecte de revizuire a legii fundamentale, pentru punerea în acord cu rezultatul referendumului pe Justiţiei.
Deja se ia în calcul introducerea mai multor prevederi, în acest proiect, inclusiv „Fără Penali în funcţii publice”, iniţiativa cetăţenească susţinută de cei de la USR.
Deşi Opoziţia ar putea aplauda gestul celor de la PSD-ALDE, se pare că există riscul ca introducerea interdicţiei de a ocupa funcţii publice pentru persoanele condamnate penal ar putea duce la invalidarea demersului, la CCR.
Dezbaterile vor continua pe tot parcursul verii, însă cel mai devreme în toamnă va lucra, concret pe un proiect de revizuire a Constituţiei, iar cei de la PSD vor ca un referendum pe această temă să fie organizat abia după alegerile prezidenţiale.
În schimb, PNL ar dori ca referendumul să aibă loc în acelaşi timp cu alegerile prezidenţiale.
Citeşte şi: