Documentul de ”simplificare administrativă” prevede ”introducerea e-mail-ului în corespondența oficială, arhivarea corespondenţei şi documentelor în format electronic și eliminarea avizelor obligatorii ale unor instituţii/ministere implicate într-un proiect de act normativ.

În plus, se dorește simplificarea obținerii avizelor interne şi corespondenţei interinstituţionale, iar corespondenţele electronice dintre instituţii vor avea aceeaşi importanţă ca cea scrisă şi vor constitui suport pentru orice proiect legislativ.

Liviu Dragnea afirma, recent, la Antena 3, că i-a cerut premierului să schimbe procedura de avizare în ministere, astfel încât totul să fie la mâna unei structuri organizate la Guvern, iar ultimul cuvânt să-l aibă ministrul.

„E inadmisibil ce se întamplă de atatia ani de zile. Unii funcționari vor să împiedice orice initiativă. România nu se poate dezvolta în felul ăsta. O coaliție câstigă alegerile, pentru că votul e sfânt, nu cum spuneau unii în piață că „fac pe el de vot”. Dacă am primit această încredere de la populație, guvernul decide oportunitatea. Se întarzie enorm în ministere cu avizarea. Am rugat-o să facă o schimbare radicală a acestei birocrații care sugrumă actul de guvernare. Decizia trebuie să fie la ministru. Trebuie să fie o structură la Guvern care să avizeze și miniștrii să vină cu deciziile din punct de vedere al oportunității. Mi-a promis că se va apleca cu atenție asupra acestui lucru”, spunea Dragnea, într-o emisiune la Antena 3.

Cu alt prilej, liderul PSD acuza funcționarii din ministere că nu își fac treaba. ”Şi acum în ministere încă mai există oameni prin eşaloanele II, poate chiar IV, care fac orice ca să blocheze investiţiile”, spunea Dragnea, după ce a decis simplificarea legii achizițiilor publice.


Citește și: EXCLUSIV/Uluitoarea explicație a refuzului Spitalului „Sf. Luca” de a o trata pe fata de 22 de ani, în stare vegetativă: ”Pacienta NU are potențial de recuperare”. Au primit-o în spitalul din Paris!

La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
 

Urmărește-ne pe Google News