Și ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, susține că membrii PSD trebuie să protesteze și consideră că actualele mișcări de stradă sunt politizate. Totodată, Olguța Vasilescu menționează că opoziția vrea să aducă din nou „tehnocrații” la putere. Totodată, ministrul Muncii i-a criticat și pe parlamentarii PSD, care protestează în plen „ca orice homeless”, scrie News.ro.

„Vă rog aşteptaţi mesajul nostru oficial. Mitingul nostru va fi unul autorizat”, a scris Liviu Pleşoianu, pe Facebook.

Parlamentarul social-democrat a menționat, la Antena 3, că decizia PSD a fost luată sâmbătă dimineață.

„Nu e vorba de o contramanifestaţie, respectăm dreptul oamenilor de a manifesta, de a ne spune inclusiv că suntem ciuma roşie (…) dar avem şi noi dreptul, cei care nu suntem poporul lui Iohannis că avem şi noi dreptul să ne facem vocea auzită. Vom face totul ca la carte, totul va fi organizat, autorizat, iar dacă va fi vreun incident va fi responsabilitatea dl. Klaus Werner Iohannis”, a declarat Pleşoianu.

PSD vrea să organizeze un miting pentru susținerea ordonanței de urgență

Deputatul PSD a precizat că mitingul va avea loc săptămâna viitoare, din cauza procedurilor de autorizare.

Și Olguța Vasilescu a susținut ideea unui miting al PSD.

„Eu cred că ar trebui să organizăm şi noi un miting! Noi, «ciuma roşie», care aplicăm cel mai bun program de guvernare de până acum. Pentru că aici mă despart în opinii de Liviu Dragnea. A venit momentul să vorbim şi noi! Cred că trebuie să ieşim în stradă! Parlamentul e sufrageria unor domni şi doamne fără locuinţă momentan şi avem senzaţia că îi deranjăm când venim dimineaţa la serviciu. Şi par şi un pic stresaţi că nu au avut unde sa facă duş”, a spus Olguța Vasilescu.

Ministrul Muncii a comentat unul dintre sloganurile din stradă „Abrogați și plecați”, iar în opinia sa, tehnocrații stau în spatele protestelor.

„Aşa cum intuiam, nu ordonanţa e problema sau, mai bine zis, nu faptul că nu am ştiut să o explicăm. Ci că tehnocraţii, care sunt toţi la miting, vor să revină la Palatul Victoria! S-au activat puternic. Ne-au dat numerele de telefon pe Facebook. Cele private, nu cele cu abonamente plătite din bani publici. Ca să fim înjuraţi, ameninţaţi, stresaţi”, scrie Lia Olguţa Vasilescu pe Facebook.

Lia Olguția Vasilescu i-a făcut ironii pe seama parlamentarilor Uniunii Salvați România care au protestat în plenul Parlamentului.

„Nu mai amintesc nici de circul penibil al USR din Parlament, cu deputaţi care te urmăresc şi la toaletă să te filmeze cu telefonul şi să strige după tine tot felul de insulte, deputaţi care dorm de patru nopţi în sala de plen a Parlamentului României, ca orice homeless, pentru a arăta că au cucerit cea mai importantă instituţie a statului”, mai spune ministrul.

Fostul primar al Craiovei vorbește despre un plan prin care tehnocrații să fie readuși la guvernare, amintind despre incendiile din cluburile Bamboo și Colectiv.

„S-a încercat cu Bamboo, în aceeaşi manieră ca la Colectiv. După acelaşi scenariu. Nici măcar nu au imaginaţie”, a precizat Lia Olguţa Vasilescu.

Ministrul Muncii a contestat prevederile din ordonanța de urgență a Guvernului care ar permite furtul din bani publici prin dezincriminarea abuzului în serviciu pentru prejudicii de sub 200.000 de lei.

 
 

Urmărește-ne pe Google News