UPDATE ora 20.00 Comisia parlamentară pentru controlul activităţii SRI se va reuni marţi, a anunţat preşedintele acesteia, senatorul PSD Adrian Ţuţuianu luni, afirmând că va adresa o solicitare directorului SRI, Eduard Hellving, pentru a veni în faţa aleşilor.

~Mâine vom face o primă întâlnire mai informală a Comisiei de control pentru că dorim să vedem exact ce avem de făcut, să vedem Regulamentul Comisiei. Apoi, instituţional voi adresa o solicitare directorului SRI, domnului Hellving, şi vom stabili de comun acord o odată şi o oră pentru audiere pe acest subiect şi pe altele dacă vom aprecia că sunt necesare audieri şi pe alte subiecte”, a declarat preşedintele Comisiei pentru controlul activităţii SRI, senatorul PSD Adrian Ţuţuianu, întrebat dacă îl va chema la comisie pe Eduard Hellving după afirmaţiile lui Sebastian Ghiţă.

UPDATE ora 18.40 Plenul Camerei Deputaților a votat, luni, cu 366 de voturi ”pentru” și doar 2 voturi împotrivă constituirea comisiei de control al Serviciului Român de Informații (SRI), care va fi condusă de social-democratul Adrian Ţuţuianu, senator de Dâmboviţa.

UPDATE ora 17.30 Plenul reunit al Parlamentului a aprobat, în şedinţa de luni, propunerea deputatului Eugen Nicolicea privind amânarea discuţiilor privind constituirea Comisiei speciale a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra Serviciului de Informaţii Externe (SIE) şi scoaterea acestui punct de pe ordinea de zi.

Parlamentarii PMP s-au retras, luni, de la şedinţa de plen a Parlamentului pe motiv că acest partid nu are niciun reprezentant în Comisiile de control al SRI şi SIE. Deputatul PMP Robert Turcescu a spus că formaţiunea refuză să participe la „o astfel de mascaradă, de abuz”.

„Jos mascarada, jos abuzul!”, a replicat preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăricean, ironic la adresa colegilor din PMP.

PSD a anunțat în plen că Adrian Ţuţuianu, senator de Dâmboviţa, va fi propus de PSD pentru a prelua preşedinţia Comisiei SRI, iar ca membri vor fi propuşi Doina Fedorovici (senator) Horia Nasra (deputat), Radu Babuş (deputat). PNL i-a propus pe deputatul Cezar Preda şi pe senatorul Ioan Cristian Chirteş, USR l-a propus pe deputatul Manuel Costescu, ALDE pe deputatul Marian Gheorghe Cupşa, propus şi pentru funcţia de vicepreşedinte al comisiei. UDMR l-a propus pe senatorul Verestoy Attila, propus şi pentru funcţia de secretar al comisiei.

Componenţa comisiei urmează să fie votată de plenul comun al Camerei Deputaţilor şi Senatului prin vot secret cu buletine

PSD vrea șefia ambelor comisii, pentru controlul SRI și SIE, în Parlament. Potrivit unor surse parlamentare, PSD îl propune pe Mihai Weber să preia preşedinţia Comisiei SIE, iar ca membru al acestei comisii va fi propus Dorel Căprar (deputat).

PNL: PSD se comportă ca o armată roşie care vine şi cucereşte Parlamentul

PSD se comportă ca „o armată roşie care vine şi cucereşte Parlamentul” dacă nu respectă protocolul potrivit căruia PNL îi revine preşedinţia Comisie pentru controlul activităţii SIE, a declarat luni preşedintele interimar al PNL Raluca Turcan.

„Au fost negocieri atât între PNL, cât şi celelalte partide. Există, de asemenea, un protocol asumat de către toate partidele parlamentare şi pe acel protocol PNL îi revedea preşedinţia Comisiei SIE. Aseară, au spus consilierii, domnul Dragnea a transmis că doreşte să ia totul. Cu ce drept într-o «democraţie» de tip feudal poţi să iei toate instituţiile şi să domini totul? Ar fi regretabil. S-ar comporta exact ca o armată roşie care vine şi cucereşte Parlamentul. Cred că ar fi corect ca PNL, care este al doilea partid ca mărime în PNL să deţină preşedinţia unei comisii speciale”, a spus preşedintele interimar al PNL Raluca Turcan.

Turcan a afirmat că dacă şefia comisiei SIE va reveni PNL aceasta va fi preluată de deputatul Cezar Preda.

Semnalul a fost dat încă din week-end, când liderul PSD Liviu Dragnea a afirmat că președintele Klaus Iohannis a încălcat cutuma potrivit căreia șefia comisiilor de control a Serviciilor  de informații, din Parlament se împarte între Putere și Opoziție.

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a precizat că nu există o înţelegere PSD-PNL ca PSD să preia şefia Comisiei SRI iar PNL pe cea a SIE, el sugerând că PSD va prelua preşedinţia ambelor comisii, întrucât şeful statului, Klaus Iohannis, a „rupt” cutuma numind ambii şefi civili, de la SRI şi SIE, de la PNL.

Întrebat la Antena 3 dacă este adevărat că există o înţelegere între PSD şi PNL ca PSD să preia şefia Comisiei SRI, iar PNL pe cea a Comisiei SIE, Dragnea a răspuns:Nu există o astfel de înţelegere”.

Întrebat dacă va prelua PNL preşedinţia Comisiei SIE, Dragnea a răspuns: ”Nu. A existat o cutumă, pe care inclusiv Traian Băsescu a respectat-o, anume ca şefii civili ai SRI şi SIE să fie propuşi unul de la opoziţie, unul de la putere”.

Plenul reunit al celor două Camere ale Parlamentului are, pe ordinea de zi, înființarea comisiilor comune pentru controlul SRI și pentru controlul SIE.  PNL îl propune la șefia comisiei pentru controlul SIE pe Cezar Preda.

 
 

Urmărește-ne pe Google News