„Psihologii efectuează consultații de grup și personale. Oferă asistență femeilor, adolescenților și copiilor care se adăpostesc în stațiile de metrou. Sarcina principală este să-i ajute să facă față consecințelor emoționale ale crizei războiului, să-și recapete capacitatea de a-și gestiona viața”, precizează serviciul de presă al Administrației de Stat a orașului Kiev.
În plus, există o linie telefonică gratuită 24 de ore pe zi în Kiev (0800501212).
„Liniște, confort și multă iubire”
„Psihologii noștri aduc copiilor în subteran liniște, confort și multă iubire!”, spune psihologul Ruslana Timofeeva, șefa Serviciului de Sprijin Social.
„Oferim sfaturi mamelor despre psihologia comportamentului copiilor, dar facem și cursuri cu copiii. Desenăm, lipim împreună cu eu, încercăm să-i facem să treacă peste frică și durere”, explică specialistul, care coboară mereu în subteran cu o valijoară care conține jucării, creioane colorate, cărți de desenat, încercând o „terapie prin artă pentru cei mici”.
Zâna cea bună
Psihologul Ruslana Timofeeeva, la stația Academistic, alături de copiii care o așteaptă ca pe o „zână bună”.
Așa arătau stațiile de metrou din Kiev pe 6 aprilie.
Rămase fără case, distruse de bombardamente, sau pur și simplu speriate de o nouă ofensivă a combatanților ruși, peste 15.000 de persoane se adăpostesc în metroul din Kiev.
Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina, declanșat de Rusia