Rectorul UBB a declarat că „există clar un pericol, regional și global, cu care ne confruntăm acum”.
„La un pericol trebuie întâi să ne reglăm răspunsul psihologic, astfel încât să nu generăm comportamente și emoții disfuncționale, care ne reduc abilitățile rezolutive și care ne afectează calitatea vieții, ci să generăm comportamente și emoții funcționale, care ne ajută să confruntăm adecvat pericolul”, a spus Daniel David, pentru Hotnews.
Psihologul a mai spus că generațiile mai tinere au „o anumită naivitate asupra pericolului reprezentat de un război”.
„Nu au văzut război și/sau când au văzut, a fost la mare distanță de noi, acesta nu prea le-a afectat viața. Acum războiul este mai aproape și este timpul să ne raportăm rațional la situație, atât ca mesaj public, cât și ca gestionare personală. Prin rațional la nivel public înțeleg conștientizarea valorilor și drepturilor omului și exprimarea acestei conștientizări în ceea ce spunem și facem. Nu este aici locul problematizării acestor drepturi”, a sfătuit Daniel David.
Întrebat dacă se așteaptă la reacții radicale ale unora dintre români în următoarele zile, de pildă, să ia cu asalt supermarketurile și farmaciile pentru a-și face provizii, Daniel David a spus că „s-ar putea să fie, dar nu pe scară largă. Cel puțin la modul în care se vede acum situația”.
Pe final, Daniel David le-a recomandat oamenilor „să nu folosească incertitudinile aduse de război pentru beneficii personale și să fie raționali, și prin monitorizarea atentă a situației, doar din surse credibile, acordând atenție și credibilitate în această situație autorităților”.
„Așadar, simplu și scurt spus: să-și continue viața cât mai normal – este cea mai mare lovitură care se poate da urii/războiului – dar rațional față de pericol și evoluția acestuia și în contextul dezvoltării personale”, a mai spus Daniel David.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro