Dinu Pescariu si Claudiu Florică ar fi oferit mită “la valiză” 2 milioane de euro fostului ministru al comunicațiilor, Gabriel Sandu, pentru a câștiga o licitație prin care erau vândute licențe de software Microsoft. Acum, toate personajele implicate urmează să apară în fața judecătorilor pentru a își susține nevinovăția.
Fostul tenismen Dinu Pescariu este cunoscut în lumea mondenă românească prin clubul sportiv și de relaxare pe care îl detine pe malul lacului Floreasca, club pe care acum riscă să îl piardă, în cazul în care acuzațiile procurorilor se vor dovedi adevărate în instanță. Ce impact psihologic are sechestrul și confiscarea averii asupra oamenilor bogați aflăm de la psihologul ziarului Libertatea, cezar Laurențiu Cioc.
“În cercurile oamenilor foarte bogați există convingerea că, decât să te îmbogătești și apoi să pierzi averea, mai bine nu te-ai fi îmbogățit de la bun început. Din punct de vedere psihologic, impactul, în cazul pierderii averii și a puterii, este uriaș. Cea mai mare frică a oamenilor bogați este că vor ajunge să trăiască precum oamenii de rând, fără pârghii de putere și fără influență financiară sau socială. Sechestrul și confiscarea averilor obținute ilegal au un impact mai mare decât încarcerarea în sine. Cei mai mulți oameni de afaceri ar prefera încarcerarea câțiva ani și nicidecum pierderea averii. În cele mai multe cazuri, marile averi nu se mai redobândesc la aceeași valoare niciodată după ce au fost pierdute. Acest lucru generează depresii severe. În marea criză economică dintre anii 1929-1933 din Statele Unite, unul din trei 3 afaceriști care au dat faliment din cauza recesiunii s-a sinucis. Atât de intens poate fi percepută pierderea totală a averii. Este un sentiment pe care oamenii care nu au avut niciodată avere sau putere nu îl pot percepe”, a declarat psihologul.
psiholog Cezar Laurentiu Cioc