În București, metroul este cel mai eficient mijloc de transport și, până azi, a fost considerat și cel mai sigur. O crimă oribilă care a avut loc în stația de metrou Dristor 1, în seara de marți, 12 decembrie, cu doar câteva minute înainte de ora 20.00, a băgat însă spaima în cei care merg zilnic cu metroul.

O femeie de 36 de ani a împins în fața trenului care tocmai intra în stație o tânără de 25 de ani. Victima a fost pândită, agresoarea a văzut că își face de lucru cu telefonul mobil, iar neatenția ei a fost speculată. După ce a fost împinsă pe șine, ar fi încercat să se urce rapid înapoi pe peron, dar, conform unor surse, criminala a împins-o înapoi cu piciorul. Cele două femei nu se cunoșteau, iar pe peron nu a existat niciun conflict între ele. Acum, toată lumea se întreabă, pe bună dreptate: de ce ai împinge pe cineva necunoscut, care nu ți-a făcut niciun rău, în fața metroului?

Cu câteva ore înaintea acestei fapte oribile, femeia cu instinct criminal mai încercase, însă fără succes, să împingă o altă femeie pe șinele metroului în altă stație. Ce a fost în mintea ei aflăm de la psihologul Libertatea.

“Este foarte important să se facă un istoric psihiatric al femeii în cauză. Abia când acesta va fi întocmit vom avea, în detaliu, informații despre un eventual diagnostic. La o primă evaluare, atât gândirea, cât și afectivitatea acestei femei erau dezorganizate la momentul comiterii crimei, aducând cu simptomele unei schizofrenii. Medicii vor afla dacă mintea ei păstrase contactul cu realitatea sau nu. Acest detaliu este important la proces”, explică specialistul.

Se observă ceea ce în psihologie se numește Agresivitate Redirecționată

“Femeia cu instinct criminal nu le cunoștea direct pe cele două femei pe care le-a agresat. Nu a avut conflicte cu ele și nici motive de răzbunare. Se observă ceea ce în psihologie se numește Agresivitate Redirecționată. Acesta este un comportament specific oamenilor care au fost răniți în trecut și care acum se răzbună pentru acel rău pe oamenii pe care îi au în preajmă, nu pe adevărații vinovați. Este ca în cazul femeilor care urăsc și pedepsesc toți bărbații, pentru ca unul s-a purtat urat cu ele. Persoane nevinovate plătesc pentru trecutul personal traumatizant al agresorului. În acest caz, Agresivitatea Redirecționată a dus la crimă, dar se întâlnește foarte des în comportamentul multora, fără consecințe atât de grave. Dacă șeful se poartă urât cu cineva la muncă, acel cineva se va purta urât cu partenerul de viață, partenerul se va purta urât cu copiii, copiii, cu pisica, iar pisica va rupe perdelele din casă. Fiecare se răzbună pe cel pe care îl poate domina, nu pe adevăratul vinovat al traumelor. În cazul de la metrou, femeia cu instinct criminal avea sentimente de agresivitate față de unele femei din trecut, pe care le considera sursă a traumelor ei. Faptul că a detectat femei vulnerabile pe marginea peronului de tren i-a declanșat reflexul de a pedepsi toate femeile din lume care i-au făcut sau îi vor face, cândva, rău. Nu conta că femeia din fața ei și pe care o luase în vizor e nevinovată, conta că e femeie și trebuia să plătească pentru tot răul făcut ei de femei. Acesta este simptomul de Agresivitate Redirecționată”, declară psihologul.

Există tratament?

“Agresivitatea Redirecționată este un simptom, o manifestare observabilă, nu o afecțiune psihică în sine. Ea este, de regulă, rezultanta unei afecțiuni mintale pe care medicii psihiatri o vor diagnostica imediat ce vor lua contact direct cu femeia în cauză. Agresivitatea Redirecționată poate, de asemenea, să nu fie asociată cu o boală psihică, ci doar cu un reflex automat, asociat cu un retard în dezvoltarea mintală, cu o lipsă de educație sau cu o nevroză precum depresia severă. Observarea directă a subiectului va scoate la iveală mult mai multe informații despre starea lui psihică decât cele care pot fi spuse în urma unei observații de la distanță a simptomelor generale. Indiferent care ar fi motivele care generează Agresivitatea Redirecționată, acest comportament este greu de tolerat din partea apropiaților celui care îl manifestă. Veșnic, prietenii, rudele colegii sau străinii vor plăti pentru răul făcut de alți oameni. Ca în cazul bărbaților care își bat nevestele pentru că au fost puși în inferioritate de alți bărbați mai puternici decât ei. Cea mai bună atitudine este să stai departe de un astfel de om! Dacă există tratament pentru femeia de la metrou, vom afla după consultul psihiatric”, a încheiat Cezar Laurențiu Cioc.

Psiholog Cezar Laurențiu Cioc, specialistul Libertatea

CITEȘTE ȘI:

EXCLUSIV/ Filmul celor două atacuri de la metrou. Tânăra ucisă a încercat să se salveze, dar a fost lovită cu picioarele în cap

De ce ar fi comis criminala de la metrou fapta. Ipotezele luate în calcul de anchetatori

Editorial de Claudiu Săftoiu. Regele pe catafalc, legile Justiției la votul final

 
 

Urmărește-ne pe Google News