În Constanța, în urmă cu două zile, mamele a trei copii de la Școala Generala nr. 28 au depus plângeri cu privire la comportamentul agresiv al unui alt elev. După ce au ieșit din secretariatul școlii, femeile l-au căutat pe puștiul de 14 ani vizat de reclamații și l-au luat la bătaie. Scena a fost filmată, iar azi, femeile au fost reținute.

“Mamele au instinctul de a-și proteja copiii, un instinct puternic, mai presus de rațiune. Este exact ca în lumea animală, unde puii sunt apărați cu prețul vieții. Din acest motiv, părinții – și mă refer aici la ambele cazuri – au reacționat cu violență. Dacă cele trei ar fi fost puse în postura de a se apăra pe ele însele folosind violența, ar fi ezitat să o facă, însă dacă miza este un copil, o femeie merge până în pânzele albe. Instinctul matern face o femeie să reacționeze cu o agresivitate de care nici ea nu credea vreodată că este în stare. Am văzut bărbați bătuți de femeile care i-au perceput ca o amenințare pentru copiii lor. Cu siguranță, în fața poliției, mamele respective au declarat că ele nu sunt agresive și nu știu cum de au fost în stare de așa ceva. Cu toate acestea, violența nu este o modalitate de a trata violența și nici un răspuns adecvat la ea. Sigur cele trei femei și-au dat seama de asta când au fost puse față în față cu poliția”, a afirmat Cezar Laurențiu Cioc, specialistul Libertatea.

Și la Timișoara, un elev a fost bătut, de această dată, de tatăl unui coleg. Totul a pornit de la o ceartă între băieții de clasa a VIII-a, iar victima ar fi fost făcută, conform martorilor, “sac de box”.

“Și instinctul patern – nu doar cel matern – poate duce la violență, când vine vorba de protecția propriului copil. Bărbații își percep copiii, în special băieții, ca pe niște prelungiri ale lor, ca pe niște «ei» mai mici. Când băiatul lui ia bătaie de la alt copil, tatăl simte că el însuși încasat loviturile, iar instinctul îi spune să sară la bătaie și să pedepsească agresorul. Cu toate astea, violența nu este nici în acest caz calea cea bună. Acest tip de violență este una de tip demonstrativ, de încercare de ținere la depărtare a unei amenințări. Bărbații uită că orice tip de agresiune este un caz penal și, cu toate că intenția lor a fost să-și protejeze propriul copil, tot penal rămâne. Nu faci decât să adaugi mai multă agresivitate unei situații deja tensionate. E nevoie de răbdare și diplomație pentru a rezolva problema agresivității între copii, la școală, și a nu cădea tu însuți în violență”, a precizat pentru Libertatea psihologul Cezar Laurențiu Cioc.

Psihologul Libertatea, despre elevii bătuți de părinții colegilor de școală: “E ca în lumea animală, unde puii sunt apărați cu prețul vieții”

Psiholog Cezar Laurențiu Cioc, specialistul Libertatea


ANALIZĂ / Alba-neagra cu Declarația 600. Vrei, nu vrei, statul tot îți ia banii. Haosul continuă în sistemul fiscal

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

De ce a murit Silviu Prigoană. Cauza decesului a fost sabilită de legiști
Știrileprotv.ro
De ce a murit Silviu Prigoană. Cauza decesului a fost sabilită de legiști
Ce se întâmplă chiar în aceste momente cu copiii Adrianei Bahmuțeanu: "Din respect pentru memoria lui Silviu..." Ce detalii s-au aflat, după scandalul cu Poliția
Viva.ro
Ce se întâmplă chiar în aceste momente cu copiii Adrianei Bahmuțeanu: "Din respect pentru memoria lui Silviu..." Ce detalii s-au aflat, după scandalul cu Poliția
Văduva lui Prigoană, prima reacție după moartea soțului ei. Ți se rupe inima. Surpriză! Cine se va ocupa de înmormântare: ”Mi-a lăsat o listă”. Înhumat sau incinerat?
Libertateapentrufemei.ro
Văduva lui Prigoană, prima reacție după moartea soțului ei. Ți se rupe inima. Surpriză! Cine se va ocupa de înmormântare: ”Mi-a lăsat o listă”. Înhumat sau incinerat?
Văru Săndel a dezvăluit cu ce dorință neîmplinită s-a stins Silviu Prigoană: “Îi spuneam să dea Dumnezeu”
FANATIK.RO
Văru Săndel a dezvăluit cu ce dorință neîmplinită s-a stins Silviu Prigoană: “Îi spuneam să dea Dumnezeu”
Silviu Prigoană a murit » De ce a refuzat vehement să investească la clubul din Superliga: „M-a dezgustat”
GSP.RO
Silviu Prigoană a murit » De ce a refuzat vehement să investească la clubul din Superliga: „M-a dezgustat”
SURPRIZĂ la Hollywood! Celebra actriță a anunțat că este însărcinată cu al patrulea copil
Elle.ro
SURPRIZĂ la Hollywood! Celebra actriță a anunțat că este însărcinată cu al patrulea copil
Anamaria Prodan i-a cerut iertare lui Reghecampf, după moartea lui Silviu Prigoană: 'Am pus mâna pe telefon şi i-am scris' Ce s-a întâmplat după ce a trimis mesajul
Unica.ro
Anamaria Prodan i-a cerut iertare lui Reghecampf, după moartea lui Silviu Prigoană: 'Am pus mâna pe telefon şi i-am scris' Ce s-a întâmplat după ce a trimis mesajul
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Nicolai Tand și Sorin Brotnei au câştigat finala Asia Express, sezonul 7. Echipa a cucerit marele trofeu din Bali, pe Drumul Zeilor
Observatornews.ro
Nicolai Tand și Sorin Brotnei au câştigat finala Asia Express, sezonul 7. Echipa a cucerit marele trofeu din Bali, pe Drumul Zeilor
Horoscop 14 noiembrie 2024. Balanțele au ocazia să dea dovadă de răbdare, de toleranță și de bunăvoință față de cei din jur
HOROSCOP
Horoscop 14 noiembrie 2024. Balanțele au ocazia să dea dovadă de răbdare, de toleranță și de bunăvoință față de cei din jur

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI