ComenteazăÎn sportul de performanță, atitudinea și pregătirea psihologică sunt la fel de importante precum pregătirea fizică, tehnică sau tactică. Între doi sportivi de valori apropiate, diferența între învingător și învins este făcută de atitudine, tot așa cum între două mașini cu motoare la fel de puternice diferența este făcută de șofer.
Psihologia sportului este din ce în ce mai hotărâtoare în diferențierea fină a câștigătorului, în condițiile în care sportivii au același nivel de pregătire tehnică sau fizică. Deși s-a împământenit formula “Mental Coaching”, tehnicile aplicate fac parte din panoplia psihologiei sportului. Sunt tehnici care duc la un mai bun autocontrol al propriilor emoții, iar asta generează o mai mare stabilitate afectivă și oferă siguranță în joc – ai o atitudine stabilă și liniară, nu fluctuantă, în funcție de conjunctură, așa cum mai are Halep uneori.
Mai există tehnici de banalizare a percepției imaginii adversarului. Poate veți râde, însă unii sportivi nepregătiți psihologic își percep adversarii ca pe niște uriași pe care e imposibil să îi învingi. E o percepție dezastruoasă și perdantă.
Psihologia sportului mai oferă și tehnici de motivare pre și intracompetițională. Cu alte cuvinte, psihologul schimbă pe loc starea de spirit a sportivului, folosindu-se de charisma proprie ori magnetismul său atitudinal. Cum a făcut Darren Cahill cu Simona, în timpul semifinalei cu Angelique Kerber.
Concluzionând, un mental coach folosește tehnici din psihologia sportului, iar direcțiile principale în care aceasta acționează, la nivelul sportului de înaltă performanță, sunt orientate către echilibrul emoțional al sportivului, autocontrolul emoțional intracompetițional și extracompetițional, asertivitate în joc, tehnici de asumare a unei înfrângeri și metode concrete de a învăța din eșecuri.
Psihologul Libertatea, despre Simona Halep: “Păstrarea formei sportive la cote maxime pentru mult timp generează un stres uriaș asupra fizicului și a psihicului”
Halep are mare nevoie de un mental coach care să aplice tehnicile din psihologia sportului menționate, pentru că încă are o atitudine fluctuantă în joc. A învățat să declare că ia fiecare meci individual, punct cu punct. Așteptarile nu trebuie să fie declarate public. Așteptările mari și statutul de favorită pun presiune mare pe ea. E mai eficient să te afli în postura de al doilea clasat, pentru că atunci ești în postura vânătorului, nu a vânatului.
Societarea românească cere mult de la Halep – și celebritățile, cum e Hagi, care i-a transmis că merită să câștige finala, dar și oamenii obișnuiți, fanii ei, care îi țin pumnii în meciul uriaș de mâine. E ca și cum i s-ar cere indirect să fie mereu în cea mai bună formă sportive, însă păstrarea formei sportive la cote maxime pentru mult timp generează un stres uriaș asupra fizicului și a psihicului unui sportiv. Ajungi să cedezi nervos. E ca și cum ai ține un motor la turație maximă până ajung să îi zboare pistoanele.
Un sportiv de performanță precum Halep nu are viață personală, nu are timp de prieteni, de iubiți, de familie. Viața unui astfel de sportiv se rezumă la turnee și la antrenamente și pare frumoasă văzută din afară, dar nu este deloc așa. Într-un anumit moment, în timp, turneele câștigate, premiile, imaginea de vedetă ajung să nu te mai intereseze, tocmai pentru că le-ai avut în exces. Vrei să te bucuri de lucrurile mărunte ale vieții, de care nu ai avut parte niciodată, din cauza ritmului draconic de viață impus de sportul de performanță.
Nimeni nu se întreabă cum ar fi afectat jocul Simonei Halep, dacă aceasta s-ar îndragosti nebunește, de exemplu. E o situație des întâlnită la sportivii de performanță, ca prestația sportivă fie să se îmbunătățească dramatic, fie să scadă la fel de dramatic când se îndragostesc. La fel și în cazul în care sportivul e dezamăgit de prieteni, de apropiați, de staff.
Oamenii cred că Halep e un robot care face perfomanță pentru a-i face pe ei mândri că-i sunt conaționali, dar nimeni nu știe ce e în sufletul ei cu adevărat. Este una dintre explicațiile psihologice ale fluctuațiilor de performanță și de atitudine în joc ale Simonei Halep. Are momente când se gândește și la restul vieții ei, cel din afara sportului. Aceste gânduri consumă și ele resurse, iar asta se simte uneori în joc. Acest fapt nu e specific Simonei Halep. I s-a întâmplat și lui Björn Borg, care părea imperturbabil, dar era dominat de îndoieli, angoase, temeri. De aceea a și renunțat la tenis, la doar 26 de ani. În acest caz, un psiholog specializat în sport putea salva o carieră. În aceeași situație se regăsesc mulți alți jucători de top, doar că publicul habar nu are ce e cu adevărat în sufletul lor. Publicul știe doar să ceară performanțe.