Clienţii KRUK pot să ramburseze mai ușor datoriile pe care le au la bănci sau la alte companii către care au de rambursat sume de bani.
Plata creditelor restante se face la KRUK România, de cele mai multe ori eșalonat, mai ales dacă este vorba despre debite mari, ceea ce reprezintă o reală gură de oxigen pentru persoanele care au probleme financiare temporare ce le împiedică să își achite datoriile.
Cum se desfășoară colaborarea dintre KRUK România și clienţii săi?
În urma unei discuții preliminarii, ţinând cont de fiecare caz în parte, se configurează cu ajutorul unui specialist un plan de rambursare agreat de ambele părți (KRUK, în calitate de societate recuperatoare de creanţe și clientul debitor), astfel încât persoana care are de restituit o sumă de bani să poată scăpa de datorii într-un ritm confortabil, susţinut în timp.
Elaborarea unui plan de rambursare a sumelor datorate printr-o negociere directă poate fi o soluție mult mai bună decât calea obișnuită, prin care recuperarea banilor se face prin executor judecătoresc, apelându-se la prevederile legislaţiei în vigoare.
Angajații KRUK România sunt special pregătiți să poată aborda fiecare caz în parte cu respect și empatie pentru persoana aflată în dificultate financiară temporară. Interesul fiind comun, se găsește cea mai potrivită variantă pentru lichidarea datoriilor, izvor de stres și blocaj pentru o viață normală, fericită, a persoanei cu datorii.
Clienții KRUK subliniază că lucrul ce i-a bucurat cel mai mult în colaborarea cu această societate de recuperare credite a fost faptul că au fost tratați cu înțelegere si respect.
Este mult mai ușor de achitat o datorie eșalonat, în rate a căror mărime este personalizata în funcție de capacitățile financiare de plată ale fiecărui client în parte, decât dacă s-ar aplica debitorilor rate de mărime fixă, raportate doar la suma totală de restituit.
KRUK se preocupă și de educația financiară a românilor!
Pentru KRUK România, educația financiară a debitorilor este extrem de importantă. De aceea există programe orientate clar spre informarea corectă a românilor privind creditele și, implicit, modul de rambursare al acestora.
În acest sens este de menționat și iniţiativa Grupului KRUK: marcarea Zilei fără Datorii, un eveniment educativ financiar anual care deja se bucură de succes în rândul românilor.
Cine poate fi client KRUK România?
Orice persoană, fizică sau juridică care, la un moment dat, are dificultăți în plata datoriilor poate deveni client KRUK, în situația în care creditorul inițial a dat creanța spre recuperare către grupul KRUK.
Având o atitudine pro-activă în relația cu clienții și partenerii de afaceri, KRUK România respectă demnitatea clienților aflați temporar într-o perioadă mai grea și îi ajută pe aceștia să scape de datorii în condițiile asigurării protecției stricte a datelor cu caracter personal.
Oricare persoană care dorește să se informeze cu privire la modul în care funcționează KRUK România, poate să acceseze site-ul companiei cu un simplu click. Aici, în funcție de situația în care se află, oricine (debitor sau creditor care nu își mai poate recupera o datorie, poate să afle lucruri extrem de interesante și utile).
Aplicații financiare online KRUK România la un click distanță
Pe website-ul celor de la KRUK România se găsesc și niște aplicații online cu o utilitate practică incontestabilă: un calculator al bugetului personal, un calculator de cheltuieli și un calculator al sumelor mici, instrumente informatice prețioase, cu ajutorul cărora persoanele doritoare pot să aibă rapid o imagine clară, de ansamblu, asupra nivelului veniturilor nete, a modului de cheltuire al acestora și cu privire la modalităţile de economisire ușoară a unor sume de bani.
Fără a se salva informaţiile pe site, oricine poate introduce în aceste aplicații, fără crearea unui cont, datele referitoare la finanțele personale: veniturile nete și cheltuielile curente sau ocazionale. Astfel, utilizatorul va avea o viziune mai clară asupra bugetului personal și al gospodăriei și va putea să își stabilească pe ce bani se bazează și de unde va putea face economii pentru a-și plăti datoriile restante.
După ce va completa toate rubricile respective, poate descărca tabelul respectiv pe calculator sau smartphone, fie să îl printeze direct, așa încât să îl aibă mereu în vedere și să îl utilizeze pentru a avea permanent un control asupra veniturilor și cheltuielilor personale.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro