Prospecto Group, cu sediul în Sofia, Bulgaria, este furnizor de soluţii Drive2Store, cu un portofoliu de peste 100 de clienţi în 16 ţări Central şi Est Europene. Are peste 30 de angajaţi în sediul din Sofia şi sucursalele din Budapesta şi Bucureşti.
“ Pe modelul succesului obţinut în urma preluării companiei austriece wogibtswas.at GmbH în 2018, așteptăm cu nerăbdare fuziunea cu Prospecto Group. Extinderea va continua pe noi piețe, pentru a oferi clienților noștri soluții mai bune si cu o acoperire mai mare ”, a declarat Benjamin Thym, Director general al Offerista Group GmbH.
“ În ultimii ani, protofoliul Prospecto Group s-a extins în Europa Centrală și de Est cu peste 100 de retaileri și mărci. Am găsit în Grupul Offerista un partener cu o viziune puternică, care recunoaște imediat beneficiile fuzionarii echipei și a serviciilor noastre într-un grup mai mare, cu o rețea mai largă și cu resurse mai mari. Această fuziune este totodată şi o recunoaștere a efortului pe care echipa noastră a depus-o ”, a adăugat Oggy Popov, CEO și fondator al Prospecto Group.
Ofertolino.ro este un canal unic de marketing care permite retailerilor să ajungă mai repede la consumatori și prin urmare, o oportunitate de a genera vânzări în magazinele offline. Ofertolino.ro este o alternativă eficientă și rentabilă pentru clasicile broșuri publicitare și cataloage pe suport de hârtie, Platforma oferă retailerilor informații complete despre audiență, cum ar fi: locație, sex, vârstă și multe alte informații de interes.
Despre Offerista Group GmbH
Offerista Group GmbH este principalul furnizor de marketing comercial digital în regiunea DACH. Compania ajunge în mod regulat la 39,5 milioane de consumatori în fiecare lună. Cu o echipă de peste 110 angajați în Europa, Offerista oferă asistență, stabilind legătura între retaileri și producători din toate sectoarele de activitate şi consumatori. Offerista oferă consultanță completa, începând de la branding până la vânzare, elaborând soluții digitale individualizate, bazate pe o abordare 360 ° pentru promovarea a ofertelor pe baza locaţiei magazinelor. Compania are sediul central în Dresda şi sucursale în Berlin, Essen, Viena, Paris, Sofia, Budapesta și București. Directorii sunt Tobias Bräuer și Benjamin Thym.
Despre Prospecto Group
Prospecto Group este un furnizor Drive2Store cu sediul în Sofia si are in portofoliu peste 100 de clienți și o echipă de peste 30 de angajați. Compania operează o rețea de anvergură în 16 țări europene, punând un accent puternic pe piețele CEE. Sediul central este la Sofia, cu sucursale în Budapesta și București.