„Comitetul Executiv al PSD are o mare şansă – să fie înţelept sau să nu fie”, a declarat luni preşedintele PSD Caraş-Severin, Ion Mocioalcă, înainte de şedinţa CExN.
Mocioalcă afirmă căîn şedinţă fie se pledează pentru unitatea partidului sau pentru divizarea sa.
La reuniunea partidului sunt prezenţi mai mulţi membri ai organizaţiei pe care o conduce, care o să-i ceară demisia din funcţie.
Ţuţuianu: Noi nu avem niciun fel de armată în spate, nu vrem să preluăm conducerea statului
Şi senatorul PSD Adrian Ţuţuianu a declarat că nu va pleca din PSD, chiar dacă va fi dat afară de preşedintele partidului, şi a adăugat că are sprijinul colegilor din organizaţia Dâmboviţa şi celor care au semnat scrisoarea împotriva lui Liviu Dragnea.
Întrebat la Parlament dacă este adevărat că va fi dat afară din PSD de Liviu Dragnea la Comitetul Executiv de luni, alături de Marian Neacşu, Ţuţuianu a arătat că nu ştie despre acest lucru. Dacă va fi exclus, Ţuţuianu spune că nu va pleca din PSD: „Sigur că am sprijinul colegilor şi rămân membru al PSD. (…) Am văzut că sunt colegi mai inflamaţi, am văzut alţii care îndeamnă la calm, vom vedea cum se desprinde din cadrul CExN. Nu plec nicăieri, nici în alt partid, nu plec nici don PSD atâta timp cât am sprijinul colegilor din organizaţia Dâmboviţa şi ai colegilor care sunt semnatari ai scrisorii”.
El a susţinut că termenul de „pucist” are o altă conotaţie decât cea care li s-a atribuit celor care i se opun lui Liviu Dragnea. „Noi nu avem niciun fel de armată în spate, nu vrem să preluăm conducerea statului, suntem înr-o dispută internă în cadrul partidului care trebuie să aibă un răspuns adecvat. Şi sper să fie un răspuns democratic şi nu unul care să nu ţină cont de interesele partidului.
Buzatu: Sper ca cei care sunt prezenţi astăzi să nu se lase pradă unor impulsuri personale sau zvonisticii
Dumitru Buzatu, preşedintele organizaţiei PSD Vaslui, a declarat că el, personal, nu va vota pentru nicio excludere din partid dacă va exista o astfel de propunere în cadrul Comitetului Executiv Naţional.
„În orice caz, nu ştiu dacă va fi vorba de excluderi deocamdată. Motivul pentru care a fost convocat CEx-ul a fost altul şi eu sper ca cei care sunt prezenţi astăzi să nu se lase pradă unor impulsuri personale sau zvonisticii care caracterizează viaţa noastră politică şi să îşi vadă de treabă hotărând lucrurile care sunt proprii acestui organism de decizie”, a precizat Dumitru Buzatu, înainte de şedinţa CExN al PSD.
Întrebat dacă va vota, de exemplu, pentru excluderea din PSD a lui Adrian Ţuţuianu, Buzatu a spus: „Nu voi vota pentru nicio excludere”.