Un pui de urs brun dezorientat, despre care se crede că s-ar fi intoxicat după ce a mâncat o cantitate excesivă de „miere nebună”, cum i se mai spune mierii de rododendron, a fost salvat joi în provincia Duzce din nord-vestul Turciei, scrie Reuters.
Imaginile suprinse arată cum ursul se clatină în timp ce stă, cu burta în sus, în partea din spate a unei camionete, după ce oamenii au salvat din pădure animalul vizibil tulburat.
Mierea nebună, sau „deli bal” în limba turcă, este un tip de miere de rododendron care poate avea efecte halucinogene.
Puiul de urs a fost dus la un veterinar, unde primește tratament și va fi eliberat în sălbăticie în zilele următoare, au precizat autoritățile locale, adăugând că starea de sănătate a animalului este una bună.
Ministerul Agriculturii i-a îndemnat pe turci, pe Twitter, să propună un nume pentru urs.