Comentează“Sunt încă pe val, încă lucrez, tot timpul am ceva pe planșetă. La vârsta mea e foarte important să fiu activ”, spune într-o zi de sfârșit de iunie, la telefon, Puiu Manu, cel care și-a petrecut perioada de izolare, așa cum a făcut mereu, ilustrând idei.
Puiu Manu va împlini în septembrie 92 de ani, iar înainte de pandemie, reporterii Libertatea au fost în atelierul pe care și l-a improvizat în podul casei, unde a venit și Alexandru Ciubotariu, zis și Ciobi, zis și Pisica Pătrată, și au vorbit despre modul în care trecerea timpului, trecerea de la comunism la libertate a modificat lumea din jurul lor, dar și pe ei, artiști și oameni.
“Pictor te fac”
Puiu Manu s-a născut în 1928, spune că a trecut prin regimul comunist ca “gâscuța prin apă” și, la 30 de ani de la Revoluție, încă lucrează în fiecare zi, în ceea ce a devenit o carieră de ilustrator, practicată deja vreme de 55 de ani. Dar talentul pentru desen al lui Puiu Manu s-a văzut prima dată la vârsta de 5 ani. După ce a fost împreună cu familia la circ, s-a întors acasă și a desenat personajul cel mai colorat de acolo, clovnul.
Tata, când a văzut ce am făcut, m-a ridicat în brațe și m-a pupat. Pictor te fac, băiatul tatii, mi-a zis atunci
Puiu Manu, artist desenator
Puiu Manu a intrat la Facultatea de Arte Plastice și după șase ani de studiu și-a dat licența. Cu bătălia de la Posada ilustrată într-o planșă de bandă desenată, era acum artist cu diplomă. Mai departe, Puiu Manu a colorat viețile pionierilor cu desene despre bătălia de la Posada, rachete sovietice sau personaje de basm și a inspirat tineri în a deveni, la rândul lor, artiști de benzi desenate.
Printre cele mai de marcă lucrări ale lui sunt ilustrarea romanului “Toate pânzele sus”, de Radu Tudoran, și un afiș de propagandă pentru Ministerul Muncii care încerca să convingă țăranii de la munte să cotizeze la stat.
A crescut cu benzile desenate ale lui “domnu Puiu”
Cu 50 de ani mai mic, născut în 1979, Alexandru Ciubotariu a crescut cu benzile desenate ale lui „domnu Puiu”. Ciubi, așa cum îi spun prietenii, spune că odată pătruns în lumea poveștilor desenate, nu a mai putut să se desprindă. Așa a ajuns elevul de la liceul de artă din Constanța artistul care a creat personajul urban Pisica Pătrată, pe care îl poți zări uneori pe clădirile din București, Sibiu sau Arad.
Numele de Pisica Pătrată a ajuns să fie cunoscut de bucureșteni mai ales după ce artistul a pictat unul din cele două tramvaie care au circulat prin oraș în anul 2018 în cadrul proiectului de artă urbană “Călători printre culori”.
Libertatea: – Cum ați resimțit Revoluția, ca artiști, dar și ca simpli oameni?
Puiu Manu: – Artiștii aveau un statut privilegiat în era comunistă, iar cine își vedea de treaba lui, trăia confortabil. Nu m-a interesat nici politică, nici oameni speciali, nici nimic. Am avut de făcut asta, am făcut asta.
Alexandru Ciubotariu, alias Pisica Pătrată: – Bunicii mei au avut de suferit de pe urma acestui regim (…) păstrăm cumva în suflet încă până în ziua de azi, dulceața asta a libertății care nu a existat până atunci.
– A trebuit vreodată să vă sacrificați viziunea artistică?
Puiu Manu: În ce privește stilul de desen, abordam orice stil în funcție de obiect. Dacă era o bandă desenată, o abordam, dacă era afiș, mă conformam. Nu am avut un stil propriu, Stilul Puiu Manu nu există, dar cum să zic, îl intuiai pe Puiu Manu din calitatea lucrării (râde), bănuiesc.
Alexandru Ciubotariu: Sunt unele probleme, mai ales în zona de advertising, în ultima vreme, unde se dorește cumva, mai ales privind lucrările de Pisica Pătrată. Îmi e foarte greu să o cedez destul de ușor în fața unor branduri care nu înțeleg și care își doresc să produci niște lucrări ca și cum le-ai face tu în atelier, dar de fapt ele sunt niște lucrări comandate. Nu pot ceda ușor numele, brandul de Pisica Pătrată, construit în 15 ani, pe tot felul de tâmpenii care cred unii clienți că ar putea funcționa.
Sunt unele lucrări în care, într-adevăr, nu sunt 100% mulțumit, dar compromis total, până acum nu am făcut.
Alexandru Ciubotariu, alias Pisica Pătrată.
– Când au venit primii bani din artă?
Puiu Manu: Eu când eram student, deja lucram la revista Scânteia Pionierului. Și luam bani frumoși de la ei.
Câștigam mai bine decât un inginer. Luam 1.000 de lei pentru o pagină de bandă desenată când un inginer lua 700 de lei pe lună.
Puiu Manu, artist plastic
Alexandru Ciubotariu: Cred că primii bani pe care i-am câștigat au fost tot în presă, prin clasa a IX-a. Țin minte că aveam o rubrică de tineret într-un ziar local din Constanța, unde eram la liceul de artă.
– Cum s-a schimbat modul în care un ilustrator se documentează și învață lucruri noi pentru lucrările sale?
Puiu Manu: Singurele noastre materiale, în materie de bandă desenată, că aici era documentarea care ne trebuia, erau revistele Pif și Voyant. Erau niște desenatori, niște genii de desenatori extraordinari. Era singurul documentar pe care îl aveam. În rest… eu am învățat la școală foarte mult.
Alexandru Ciubotariu: Înainte era o vânătoare incredibilă pentru a găsi cât mai multe modele de pistoale sau o mașină mai deosebită. Cred că tehnologia și mare ei avantaj constă în documentare. Un lucru extrem de important în bandă desenată – realistă sau istorică. Am vorbit cu un redactor al unei reviste de copii care spunea că mergea pe la hotelurile din nordul Capitalei, prin recepții și mai șutea câte o revistă străină pentru a vedea cum erau rezolvate anumite compoziții de revistă, de punere în pagină, de font, de literă până la urmă.
Trebuie considerat calculatorul ca o unealtă și dacă reușești să faci lucrul ăsta, ești pe drumul bun. Mulți artiști buni, din păcate, au fost furați la un moment dat de mirajul ăsta al calculatorului și de scurtăturile aparente pe care ți le poate oferi.
– Pe final, care au fost momentele dificile pe care le-ați întâmpinat în carieră?
Puiu Manu: V-am spus că am trecut prin sisteme (râde). Eu sunt născut înaintea comuniștilor, nu în perioada comunistă, am trecut prin sisteme precum gâscuța prin apă. Nu m-a atins nimica. Mi-am văzut de treabă. Nu m-a interesat nici politică, nici oameni speciali, nici nimic. Am avut de făcut asta, am făcut asta.
Alexandru Ciubotariu: A fost ruptura aia în 2008 de presă (n.r. odată cu criza financiară), locul în care mă simțeam cel mai apropiat. Poate a fost un moment mai greu așa, pe care îl pot puncta.
Îndoieli există aproape zilnic, mai ales când faci genul ăsta de artă trebuie să ai mereu îndoieli și trebuie să îți pui mereu întrebări dacă e bine ce faci sau nu. Dacă te mulțumești cu ceea ce faci, este foarte periculos.
Alexandru Ciubotariu, artist plastic