„În 2017 l-am dus la 1.000 lei punctul de pensie, în 2018 la 1.100 de lei, în 2019, așa cum am spus în programul de guvernare, 1.265 de lei punctul de pensie. La punctul de pensie, să luăm 1,500 lei pensie brută. Cineva care avea atât în 2016, net lua 1.399 lei, scădem 5,5% contribuția socială și 16% diferența care era peste 1.100 lei.

Noi am eliminat sub 2.000 lei pensie, astfel că a crescut (n.r. – pensia) în 2017, ca urmare a creșterii punctului de pensie, dar a crescut și netul pentru că am eliminat contribuția la sănătate. Deci am egalat brutul cu netul. În 2020 este mai mult decât dublu față de netul din 2016. (…)

Cu formula din noua lege, în 2021 va 4.507 lei brut și pensia netă avem mai mult decât o triplare a pensiei, 4.256 lei net. (…) Această lege nu se aplică la pensiile speciale. Pensiile speciale nu fac obiectul acestei legi”, declara Dragnea, la România TV, duminică seara.

Cum alocarea pentru pensii în acest an este calculată la 60 de miliarde de lei, rezultă prin regula de trei simplă că diferența de la 1.100 de lei la 1.265 lei ar fi de 9 miliarde de lei. Numai că în acest an punctul de pensie a crescut la 1.100 de lei abia la 1 iulie, astfel că impactul ar urma să fie de 18 miliarde de lei pe un an întreg, potrivit calculelor Libertatea.

Scârțâie bugetul?

Noua lege a pensiilor va fi prezentată în curând de către Olguța Vasilescu, ministrul Muncii. La rândul său, aceasta a afirmat la Antena 3 că pensiile vor costa dublu prin noua lege a pensiilor, potrivit Hotnews.

Acest lucru ar însemna 120 de miliarde de lei, o sumă imensă care va atârna greu asupra bugetului. Ministerul Muncii susține că va face o evaluare a impactului după ce aceasta va fi votată de Parlament, pentru a cuantifica efectul tuturor amendamentelor, potrivit sursei citate.

Reamintim, deficitul bugetar al României a urcat la 14,97 miliarde de lei în primele șase luni ale acestui an, echivalent cu 1,61% din Produsul Intern Brut (PIB). România trebuie să se încadreze într-un deficit de sub 3% din PIB la finele anului, dar mare parte din cheltuieli sunt făcute în lunile noiembrie și decembrie, astfel că mai mulți analiști au avertizat că România este în pericol să nu atingă această țintă.

De altfel, autoritățile vizau recent pensiile de la Pilonul II, despre care mai mulți oficiali au afirmat că vor deveni opționale. Sunt vizate astfel cele 42 de miliarde de lei adunate în conturile participanților în cei 10 ani de cotizație.

 
 

Urmărește-ne pe Google News