În noaptea de Bobotează, fetele îşi pun busuioc sub pernă pentru a-şi visa ursitul. Din bătrâni se spune că, în această noapte, fetele cărora le arde de măritiş trebuie să lege pe degetul inelar un fir roşu de lână ori de mătase, de care să înnoade o rămurică de busuioc luată de la preot şi să pună apoi o altă crenguţă sub pernă.

Seara se face o turtă de făină foarte sărată; nu se bea apă, ci doar un strop de agheasmă, apoi se mănâncă turta şi se merge la culcare. Noaptea, tinerele îşi vor visa ursitul. În plus, fetele care cad pe gheaţă în ziua de Bobotează pot fi sigure că se vor mărita în acel an.

Crucea de gheaţă

În mai multe sate sucevene există tradiţia confecţionării unor cruci de gheaţă în Ajunul Bobotezei. Pentru oamenii din comuna suceveană Bosanci, istoria acestei cruci este una aparte. Tocmai din acest motiv sătenii sunt extrem de mândri şi spun că vor face orice pentru ca tradiţia să se respecte mereu. Localnicii s-au dus şi în această iarnă la iazurile din zonă şi au tăiat blocuri mari de gheaţă cu care au confecţionat crucea.

Sfântul Ioan l-a botezat pe Iisus

Biserica Ortodoxă îl prăznuieşte în data de 7 ianuarie pe Sfântul Ioan Botezătorul, cel mai mare dintre prooroci, care l-a botezat pe Mântuitorul Iisus Hristos în apele Iordanului. De altfel, Sfântul Ioan Botezătorul a fost rudă cu Iisus, memele celor doi fiind verişoare. Predicile sale anunţau iminenţa Apocalipsei şi a Judecăţii de Apoi şi îndemnau la botez şi pocăinţă.

Contrar tradiţiei, azi va fi cald

Tradiţia spune că ziua de Bobotează este cea mai geroasă din an. Dacă în acea dată va fi cald, vom avea o iarnă lungă, iar dacă va bate vântul e semn că vom avea parte de roade bogate. Dacă ar fi să dăm crezare vorbelor din bătrâni înseamnă că iarna aceasta va ţine foarte mult, iar la toamnă pământul va fi darnic cu noi. Asta pentru că meteorologii prognozează maxime de până la 12 grade în Dobrogea şi ploi în aproape toată ţara.

“Va ploua mai mult în Maramureş, în Crişana, în Banat, local în rest. La munte precipitaţile vor fi mixte. Vântul va prezenta intensificări în Banat, Crişana şi Dobrogea, iar la munte va sufla tare. Maximele vor fi cuprinse între 8 şi 12 grade Celsius, iar minimele între minus 8 şi plus 2 grade”, ne-a declarat Mihai Timu, meteorolog la Administraţia Naţională de Meteorologie.

Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!
 

Urmărește-ne pe Google News