Guvernul de la Sofia doreşte ca purtarea măştii sanitare în locurile publice să fie generalizat până la data de 26 aprilie.

În Bulgaria, ţară cu populaţie majoritar ortodoxă, duminică este celebrată Sărbătoarea Floriilor, iar peste o săptămână Paştele. Bisericile vor rămâne deschise în această perioadă, chiar dacă executivul bulgar i-a cerut populaţiei să rămână în case.

La 30 martie, guvernul bulgar a anulat un prim decret ce prevedea amenzi dure pentru nerespectarea obligativităţii purtării măştii sanitare, în condiţiile în care acest produs era dificil de achiziţionat.

Bulgaria a fost una dintre primele ţări din Europa care au impus restricţii asupra circulaţiei persoanelor, pentru a reduce riscul propagării noului coronavirus. Guvernul bulgar a luat această măsură pe 13 martie.

 
 

Urmărește-ne pe Google News