„Vă pot confirma că partidul l-a numit pe domnul Bogdan Aurescu acolo. A fost decizia noastră la momentul respectiv ca opțiunea pentru zona de externe să fie pentru un diplomat de carieră, un diplomat cu foarte bună reputație și experiență, un om foarte bine conectat la zona relațiilor internaționale, care să conducă acest portofoliu”, a spus Stroe la Digi 24.

El a precizat că „este un portofoliu asumat de Partidul Național Liberal, iar Bogdan Aurescu a fost nominalizarea noastră acolo. Poate că în aceste vremuri e oarecum bine să ai un specialist în domeniu care să gestioneze situația politicii externe”.

Referitor la conflictul dintre prim vicepreședintele PNL și ministrul de Externe, în care Rareș Bogdan a spus că, dacă ar decide el, Bogdan Aurescu nu ar mai conduce Ministerul de Externe, purtătorul de cuvânt al PNL a spus că singurul care decide evaluarea și schimbarea miniștrilor este premierul, în cazul de față Nicolae Ciucă.

„Este poziția și viziunea domnului Rareș Bogdan în legătură cu activitatea domnului Aurescu. În schimb, vă pot menționa faptul că aprecieri și, bineînțeles, evaluarea activității fiecărui ministru în parte o face primul ministru Nicolae Ciucă. Ba mai mult decât atât, există în momentul de față o activitate extrem de susținută în plan extern“, a menționat Stroe.

„Eu cred că este doar o discuție între un politician și un diplomat de carieră. Într-adevăr, s-ar putea să fie diferențe de optică în legătură cu ce poți face și ce nu poți face în aceste vremuri în plan extern”, a punctat el.

Afirmațiile oficialului PNL au venit după ce europarlamentarul PNL Rareş Bogdan a declarat că, dacă ar fi șeful lui Aurescu, nu l-ar păstra în funcție și că ministrul a fost „numit de stat”. În replică, șeful diplomației române a spus pentru Libertatea că Rareș Bogdan „probabil are multe frustrări personale” și că se simte „ca atunci când e atacat de Sputnik”.

O altă critică la adresa ministrului de Externe a venit și din partea vicepreședintelui PNL, Pavel Popescu, cel care a spus că Aurescu trebuie să plece de la şefia MAE și l-a acuzat de aroganță.

Urmărește-ne pe Google News