Libertatea găzduiește în această perioadă puncte de vedere diferite, ale ambelor curente de gândire din societate: pro și contra referendum.

Biserica Ortodoxă Română se implică în campania pentru referendum, a precizat purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu. Va informa pe toate canalele de comunicare disponibile despre cum trebuie protejată familia și căsătoria, ca instituție, inclusiv în biserici. Mai mult, Bănescu a declarat, pentru Libertatea, că există și resurse financiare puse la dispoziție pentru acest lucru.

Campania Bisericii pentru referendum

Prin instituțiile de presă ale Bisericii sau cele de sorginte religioase, Biserica își va promova mesajele. Ba mai mult, acestea vor fi transmise și în biserici, prin preoți. De ce?

“Peste 90% dintre oamenii care compun societatea îşi declară apartenenţa religioasă la un anumit cult – aceşti oameni compun reala societate civilă. Societatea civilă nu e reprezentată doar de câteva ONG-uri. Oamenii pot primi un mesaj din partea preotului, care are libertatea să vorbească despre o temă de interes civic”, a declarat Vasile Bănescu, într-un interviu Libertatea.

„Antidotul la corupție este credința!

„Nu e singurul referendum pe care noi l-am susține. Dacă s-ar organiza un referendum contra corupției, cu măsuri contra corupției, ne-am implica și în acesta”, a spus Vasile Bănescu.

Război Israel-Iran, ziua 11. Israelul a bombardat ținte guvernamentale din Teheran: Trump vrea o soluție diplomatică, dar administrația sa așteaptă riposta Iranului
Recomandări
Război Israel-Iran, ziua 11. Israelul a bombardat ținte guvernamentale din Teheran: Trump vrea o soluție diplomatică, dar administrația sa așteaptă riposta Iranului

Și a argumentat: „Antidotul la corupție este credința! Un creștin adevărat internalizează valori care nu îl fac un om corupt”.

La întrebarea repetată a Sorinei Ionașc: „Și chiar s-ar implica Biserica favorabil la un referendum împotriva corupției?”, răspunsul purtătorului de cuvânt al Patriarhiei a fost: „Da. Și sper că nu numai noi, ci și celelalte culte, pentru că e importantă pentru societate lupta împotriva corupției”.

“Căsătoria nu este un drept al omului”

Mesajul Bisericii este unul clar, a adăugat purtătorul de cuvânt al Patriarhiei. Acela de protejare a căsătoriei, familia fiind derivată din acest lucru. Vasile Bănescu a spus că scopul referendumului nu este de a redefini familia, ci căsătoria.

“Nu este un drept fundamental al omului”, precizează Bănescu, ci o “asumare până la capăt a iubirii”.

“Invocă un drept care nu există. Dreptul la căsătorie nu poate fi clamat nici măcar de noi, heterosexualii. Căsătoria civilă este un contract, nu este o legalizare sau eliberare a unui certificat la iubire. Căsătoria este o instituţie cu nişte reguli structurante ale ei. Intri în ea prin vocaţie. Unii au vocaţia celibatului”, a declarat Bănescu.

Ce este familia și cine o atacă

Baremul de corectare la limba română pentru Evaluarea Naţională 2025
Recomandări
Baremul de corectare la limba română pentru Evaluarea Naţională 2025

“Există un asalt progresiv și din ce în ce mai acut ideologic din partea comunității LGBT”, a declarat Vasile Bănescu.

Un atac asupra căsătoriei și, în accepțiunea BOR, a familiei.

“În viziunea creştină, familia este compusă din părinți, oameni care sunt capabili să procreeze, nu adoptivi neapărat, deşi există părinţi singulari sau persoane de sex diferit care adoptă copii. Familia are un model transcendent în Sfânta Treime: Tatăl, Fiul, Sfântul Duh, o comuniune de persoane, un cerc al iubirii”, a explicat el.

Războiul cu LGBT

Pe de altă parte, tot purtătorul de cuvânt al BOR spune că “dacă ne iubim cu adevărat, de ce să nu ne asumăm total acest jurământ?”.

Iar cei din comunitatea LGBT “şi-o pot asuma prin iubirea care îi leagă” și atât.

“Este homosexualitatea un păcat?”, l-am întrebat. “Da”, a răspuns Vasile Bănescu, fără să stea pe gânduri. Un păcat moral, nu neapărat medical, a adăugat.

“Scopul fiinţei umane este desăvârşirea morală. Este un păcat care ţine de moralitate, pentru că este împotriva firii. Este o opţiune, dar este împotriva firii şi a naturii umane. Natura umană nu a fost creată cu scopul acesta. Vorbim despre o maladie morală”, a spus el.

Cuprul de la mina Rovina, Hunedoara, tranzacție de 200 de milioane de dolari. Canadienii de la Euro Sun Mining vând anticipat exploatarea
Recomandări
Cuprul de la mina Rovina, Hunedoara, tranzacție de 200 de milioane de dolari. Canadienii de la Euro Sun Mining vând anticipat exploatarea

Subliniază, totuși, că și cei din comunitatea LGBT sunt chemați la biserică, la fel ca orice alt om, iar toți oamenii sunt păcătoși.

Parteneriatul civil

Dincolo de acest referendum și de o eventuală modificare a Constituției prin redefinirea familiei, statul poate legifera altfel drepturile civile ale persoanelor care nu vor să se căsătorească, inclusiv cele cu o altă orientare sexuală.

“Patriarhia descurajează varianta parteneriatului civil. El se suprapune peste această instituţie a căsătoriei. El devine o alternativă. Ar fi o încurajare a intrării într-o formă contractuală care nu se compară totuşi în greutatea ei simbolică cu căsătoria, cu asumarea ei, inclusiv în faţa lui Dumnezeu”, a punctat purtătorul de cuvânt al Patriarhiei.

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.