URMĂRIȚI AICI INTERVIUL CU VASILE BĂNESCU

Vasile Bănescu a fost numit „un băiat care a intrat în politică” de către Codrin Ștefănescu, vocea prin care PSD a comunicat după referendum.

PSD s-a considerat lezat după ce Bănescu enumerase printre cauzele eșecului la referendum faptul că acesta a fost atribuit lui Liviu Dragnea.

„Biserica nu e implicată partinic și nu va fi”, a spus Vasile Bănescu.

Purtătorul de cuvânt al Bisericii a mai afirmat:

„Nu sunt purtătorul de cuvânt al oricărei instituții, așa că eu nu fac judecăți de valoare. De aceea nu comentez declarațiile făcute de un anume domn. (n.r. – se referă la Codrin Ștefănescu, cel care l-a atacat ironic). Maliția sau chiar ofensa la adresa mea le-am considerat aproape un compliment!”.

Apoi, Bănescu a negat orice conflict între Biserică și PSD, spunând: „Eu n-am atacat, am observat anumite cauze ale eșecului. Cum ar fi amânarea vreme de trei ani a referendumului. Sau manipularea de a atribui domnului Liviu Dragnea acest referendum. Iar această manipulare l-a neîndreptățit și pe domnia sa, și referendumul în sine”.

Întrebat de Sorina Ionașc ce-și reproșează BOR, Vasile Bănescu a spus: „Cred că am avut implicare tardivă într-un mod intens și eficace. Abia în ultimele săptămâni am avut o implicare intensă și ar fi trebuit să facem acest lucru”.


Citește și:

Cine e de vină pentru eșecul referendumului. Vasile Bănescu, la Interviurile Libertatea LIVE: tergiversarea, ambiguitatea întrebării și politizarea

Vasile Bănescu despre preotul care amenința enoriașii că „vor arde ca grecii”, despre care a scris Libertatea: „Dezavuez total stilul acesta inchizițional”

Vasile Bănescu, la Interviurile Libertatea: „Biserica Ortodoxă nu va accepta niciodată adopțiile făcute de cuplurile gay”

Bănescu despre contrele dintre Biserica Ortodoxă și PSD: „Sunt total artificiale”

CAMERA ASCUNSĂ / Slujbă amenințătoare în zi de referendum: Mânios că nu s-au dus la vot, preotul din Voluntari le spune oamenilor că vor arde ca grecii şi că homosexualii vor abuza sexual copiii!

 
 

Urmărește-ne pe Google News