„Am ascultat discursul lung și incoerent al lui Hassan Nasrallah. Recunosc că a fost atât de plictisitor încât nu știu dacă nu cumva cel care îi scrie discursurile (de obicei) a fost ucis în recentele atacuri din nord ale IDF (armata israeliană, n.r.) asupra Hezbollah”, a afirmat Levy.

„Aș vrea să remarc faptul că, în ciuda mulțimii mari adunate, domnul Nasrallah însuși nu a fost pe scenă. El se ascundea într-un buncăr ca un laș, iar dacă aș ține un discurs de o oră în apărarea violatorilor pedofili din Hamas, mi-ar fi chiar și mie teamă să mă arăt în public”, a mai comentat purtătorul de cuvânt al guvernului israelian.

Liderul Hezbollahului libanez, Hassan Nasrallah, a susţinut vineri, 3 octombrie, că Statele Unite sunt în „întregime responsabile” pentru războiul care se desfășoară în prezent în Fâşia Gaza, în opinia sa Israelul fiind „doar un instrument” în acest conflict „a cărui extindere regională este o eventualitate „realistă”.

În primul său discurs după declanşarea războiului provocat de asaltul militanților Hamas asupra sudului Israelului, pe 7 octombrie, Hassan Nasrallah a avertizat că „toate opţiunile sunt pe masă” şi că eventualitatea „unui război total este realistă”.

Sondaj INSCOP la comanda Libertatea. Alegeri prezidențiale: Marcel Ciolacu, George Simion și Mircea Geoană, pe primele 3 locuri
Recomandări
Sondaj INSCOP la comanda Libertatea. Alegeri prezidențiale: Marcel Ciolacu, George Simion și Mircea Geoană, pe primele 3 locuri

Nasrallah a prezis în discursul său înfrângerea Israelului în acest război şi a condamnat „guvernul extremist, fără minte, stupid şi brutal” al Israelului.

Foto: Profimedia Images

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul dintre Israel și Hamas

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (17)

Androgen   •   06.11.2023, 22:23

Pacea este imposibila intre Israel si palestinieni, pentru ca Israelul nu va fi niciodată de acord cu infiintarea unui stat palestinian independent .De ce? Pentru ca atunci va exista posibilitatea ca Iranul , prin gruparile lui, sa ajunga la 25 km de Tel Aviv.

durban22   •   05.11.2023, 11:06

Incet cu incetul, ISRAELUL ii va vana pe toti teroristii vinovati de masacrul de la 7 OCTOMBRIE, EXACT CUM S-A INTAMPLAT DUPA MASACRUL DE LA OLIMPIADA DE LA MUNCHEN 1970-SATUL OLIMPIC ISRAELIAN-DUPA ACEEA TOTI DAR TOTI TERORTISII IMPLICATI AU FOST VANATI SI UCISI IN TIMP DE ISRAELIENI !!.

bituca   •   05.11.2023, 07:39

Daca nu tace din gura o sa fie si el eliminat.

Vezi toate comentariile (17)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Explozibilul care l-a ucis pe Ioan Crișan era militar. Frizerul care ar confecționat detonatorul a dat informații prețioase
Știrileprotv.ro
Explozibilul care l-a ucis pe Ioan Crișan era militar. Frizerul care ar confecționat detonatorul a dat informații prețioase
Pepe a luat foc după propunerea Ralucăi Pastramă și A REFUZAT categoric: „Se trezește mamă peste noapte! Nu am cum să fiu de acord...”
Viva.ro
Pepe a luat foc după propunerea Ralucăi Pastramă și A REFUZAT categoric: „Se trezește mamă peste noapte! Nu am cum să fiu de acord...”
Sanda Țăranu, dezvăluiri după moartea Deliei Budeanu. Erau sau nu rivale?  „Fiecare avea frumusețea ei”. De ce nu a fost la înmormântare
Libertateapentrufemei.ro
Sanda Țăranu, dezvăluiri după moartea Deliei Budeanu. Erau sau nu rivale? „Fiecare avea frumusețea ei”. De ce nu a fost la înmormântare
Nu ignora acest semnal dacă ai Dacia. Ce înseamnă simbolul în Zig Zag de pe bord și ce trebuie să faci
FANATIK.RO
Nu ignora acest semnal dacă ai Dacia. Ce înseamnă simbolul în Zig Zag de pe bord și ce trebuie să faci
A fost ispită la „Insula Iubirii”, acum se iubește cu un fotbalist legendar » A confirmat relația la ieșirea din hotel
GSP.RO
A fost ispită la „Insula Iubirii”, acum se iubește cu un fotbalist legendar » A confirmat relația la ieșirea din hotel
Drumul impresionant construit doar de drone și roboți. Șoseaua de 158 de kilometri care a fost asfaltată fără muncitori pe șantier
FANATIK.RO
Drumul impresionant construit doar de drone și roboți. Șoseaua de 158 de kilometri care a fost asfaltată fără muncitori pe șantier
Delia, schimbare spectaculoasă de imagine! Toată lumea vorbește despre noul look al artistei! Cum a apărut îmbrăcată și coafată / FOTO
Unica.ro
Delia, schimbare spectaculoasă de imagine! Toată lumea vorbește despre noul look al artistei! Cum a apărut îmbrăcată și coafată / FOTO
Taxă nouă în factura de energie electrică. O vom plăti de luna aceasta
Financiarul.ro
Taxă nouă în factura de energie electrică. O vom plăti de luna aceasta
ANIMAŢIE. Reconstituirea zilei în care Laura Crişan şi-ar fi ucis tatăl. Cine a trădat-o pe suspecta asasinatului din Arad
Observatornews.ro
ANIMAŢIE. Reconstituirea zilei în care Laura Crişan şi-ar fi ucis tatăl. Cine a trădat-o pe suspecta asasinatului din Arad
Horoscop 25 octombrie 2024. Racii simt nevoia să se elibereze de anumite poveri emoționale care s-au dovedit a fi un balast incredibil de greu
HOROSCOP
Horoscop 25 octombrie 2024. Racii simt nevoia să se elibereze de anumite poveri emoționale care s-au dovedit a fi un balast incredibil de greu

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI