„Revin exclusiv la cariera mea didactică, de cercetare și la proiectele de voluntariat care m-au îmbogățit atât de mult sufletește în ultimii ani. Colaborarea mea cu Ministerul Sănătății încetează, îi mulțumesc ministrului Vlad Voiculescu pentru colaborarea din toată această perioadă și pentru prietenie și-i doresc mult succes în procesul de reformă atât de necesar pe care și l-a asumat cu curaj”, a scris Bogdan Oprea pe Facebook.
El a plecat din instituția condusă de Vlad Voiculescu după o lună şi jumătate de când fusese numit în funcția de consilier la Cabinetul Ministrului, cu atribuții de purtător de cuvânt.
Bogdan Oprea a anunţat că va reveni cu primul manual de combatere a fake news-ului şi dezinformării online din România, pe care-l va publica la Polirom, şi cu un podcast pe acelaşi subiect.
În comunicatul care anunța numirea sa, Ministerul Sănătății îl prezenta pe Oprea un „specialist în comunicare în administrația publică la nivel înalt și cadru universitar cu o experiență de peste 20 de ani în domeniu”. Bogdan Oprea are licență de paramedic și însoțește, ca voluntar, ambulanțele care deservesc comunitatea în care trăiește, preciza Ministerul Sănătății pe 27 ianuarie.
Bogdan Oprea a fost purtătorul de cuvânt al președintelui Traian Băsescu (mai 2012 – octombrie 2014), în al doilea mandat al acestuia, dar și al Elenei Udrea la Ministerul Dezvoltării.