Într-un clip video de 5 minute, publicat joi pe canalul Krymsky Veter, pușcașul marin care s-a predat ucrainenilor spune că este din Moscova.

Rus, predat ucrainenilor: Pregătirea era zero, fără antrenamente și nu puteai să te întorci

„Am semnat contractul, apoi, după semnarea lui, am fost trimiși la Kursk pentru pregătire. La Kursk ne-am pregătit două zile (…), alte două zile am făcut curățenie pe teren. În general, pregătirea a fost zero, absolut deloc, fără antrenamente. Am tras două încărcătoare și asta a fost tot”, povestește soldatul rus.

Potrivit acestuia, atitudinea comandanților ruși față de soldații lor este „foarte proastă”.

„Comandantul spune: Mergeți. Nu există cale de întoarcere. Dacă vă întoarceți, vă eliminăm imediat”, a relatat prizonierul de război despre modul în care rușii sunt trimiși în atacuri.

Soldatul rus prizonier a mai spus că, în acel moment, a înțeles că avea o singură opțiune pentru a rămâne în viață: să se predea.

Situația din regiunea Kursk – principalele evenimente

  • 12 august: președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a confirmat pentru prima dată desfășurarea unei operațiuni a Forțelor de Apărare în regiunea Kursk, Federația Rusă
  • 10 octombrie: comandantul-șef al Forțelor Armate ale Ucrainei, Oleksandr Sîrskîi, a declarat că Rusia a relocat în regiunea Kursk 50.000 de militari de pe alte fronturi
  • 5 noiembrie: ministrul Apărării, Rustem Umerov, a anunțat că în direcția Kursk a avut loc o primă confruntare de mică amploare cu trupele nord-coreene
  • 10 noiembrie: ziarul The New York Times a scris că rușii, împreună cu nord-coreenii, pregătesc un atac major în regiunea Kursk, care ar putea începe în următoarele zile
  • 11 noiembrie: publicația Telegraph, citând surse proprii, a relatat că dictatorul rus Vladimir Putin a dat ordin ca regiunea Kursk să fie recapturată și adusă sub control rus până la data de 20 ianuarie, ziua învestirii președintelui ales al SUA, Donald Trump.
  • 20 noiembrie: agenția Bloomberg a relatat că Forțele de Apărare ale Ucrainei au utilizat pentru prima dată rachete Storm Shadow pentru a lovi teritoriul Rusiei. Ținta a fost un post de comandă al trupelor ruse, situat în apropierea localității Marjino.
Cazul „Nordis” de Alba: 211 oameni, lăsați fără 12 milioane de euro: „A fost momentul în care mi-am dat seama că am fost înșelat”
Recomandări
Cazul „Nordis” de Alba: 211 oameni, lăsați fără 12 milioane de euro: „A fost momentul în care mi-am dat seama că am fost înșelat”

Care este acum situația din regiunea Kursk

Potrivit unei surse NV din cadrul Forțelor Armate, pe 22 noiembrie, Forțele de Apărare ale Ucrainei controlau o suprafață de 800 km pătrați din regiunea Kursk.

Suprafața maximă controlată anterior de trupele ucrainene în această regiune fusese de 1376 km pătrați.

Centrul pentru Combaterea Dezinformării al Consiliului Național de Securitate și Apărare al Ucrainei a dezmințit informațiile apărute anterior în mass-media, conform cărora Forțele de Apărare ar fi primit ordinul de a menține controlul asupra regiunii Kursk până la inaugurarea lui Donald Trump.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

La 2 ani de la scandalul cu fostul soț, actrița e însărcinată!! E vestea momentului în showbiz! Wow, ce surpriză!!
Unica.ro
La 2 ani de la scandalul cu fostul soț, actrița e însărcinată!! E vestea momentului în showbiz! Wow, ce surpriză!!
S-a aflat cine este, de fapt, în spatele lui Călin Georgescu. Este păzit de foști militari din legiunea străină și mercenari români, iar asta nu este tot. Detalii neașteptate
Viva.ro
S-a aflat cine este, de fapt, în spatele lui Călin Georgescu. Este păzit de foști militari din legiunea străină și mercenari români, iar asta nu este tot. Detalii neașteptate
Mihai Leu a spus ce a putut păți într-un spital privat din București. A fost salvat abia la Fundeni. "Șansele mele au fost aproape zero"
Libertateapentrufemei.ro
Mihai Leu a spus ce a putut păți într-un spital privat din București. A fost salvat abia la Fundeni. "Șansele mele au fost aproape zero"
Ce să pui în piftie ca să-i dai gustul de pe vremuri. Acest ingredient îi dă cea mai bună aromă
FANATIK.RO
Ce să pui în piftie ca să-i dai gustul de pe vremuri. Acest ingredient îi dă cea mai bună aromă
Mai SEXY ca oricând! Nicole Cherry, ținută îndrăzneață la ELLE STYLE AWARDS 2024! Cum arată rochia cu care a atras toate privirile. FOTO
Elle.ro
Mai SEXY ca oricând! Nicole Cherry, ținută îndrăzneață la ELLE STYLE AWARDS 2024! Cum arată rochia cu care a atras toate privirile. FOTO
Îndrăgitul artist și iubitul lui nu se mai ascund! S-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Par mai fericiți ca oricând! Foto
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui nu se mai ascund! S-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Par mai fericiți ca oricând! Foto
Bani mai mulţi pentru 6 milioane de români, din ianuarie. Cum stăm la venituri în comparaţie cu Ungaria şi Polonia
Observatornews.ro
Bani mai mulţi pentru 6 milioane de români, din ianuarie. Cum stăm la venituri în comparaţie cu Ungaria şi Polonia
Horoscop 11 decembrie 2024. Taurii au șansa de a-și reveni la starea lor normală, de a se simți puternici și încrezători în forțele proprii
HOROSCOP
Horoscop 11 decembrie 2024. Taurii au șansa de a-și reveni la starea lor normală, de a se simți puternici și încrezători în forțele proprii

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI