Este nevoie de 500 de euro, zilnic
Băiatul deja mişcă uşor porţiuni din mână şi a reuşit să stea “în fund”, ridicat la 45 de grade cu ajutorul unei perne speciale. Ba chiar a sărbătorit primul hamburger mâncat după accident.
Doctorii l-au anunţat că în 6 luni va reînvăţa să mănânce singur, nervul înghiţitului reactivându- se. Calitatea îngrijirii şi competenţa medicilor fac ca raza de speranţă chiar să fie reală pentru destinul lui Andrei. Dar pentru toate e un preţ. La ora actuală, acesta sună sec: 500 de euro zilnic, costul spitalizării. Iar doctorii au estimat că mai e nevoie măcar de 4 luni de spitalizare acolo. “Nu am în minte altceva când mă trezesc decât că trebuie, trebuie să găsesc acei 500 de euro. Zi de zi. Deocamdată au mai rămas nişte bănuţi strânşi, dar se vor termina în curând. Altfel, tot efortul de până acum se poate spulbera”, ne-a spus tatăl lui Andrei. Putem noi să-i oferim lui Andrei şansa acelor 4 luni? Cu siguranţă, putem măcar să încercă
ATENŢIE!
Noile conturi ale Fundaţiei Ringier unde se pot face donaţii sunt:
RO29 RZBR 0000 0600 1552 6176- RON;
RO02 RZBR 0000 0600 1552 6177- EURO, deschise la Raiffeisen Bank
Cum ne poţi contacta
Sună la telefonul 021.203.08.49 sau trimite un mail la adresa: ajutacopiii@libertatea.ro.
Recomandări
România, cea mai stresantă țară pentru condus din lume. Aglomerația din trafic ne plasează pe primul loc în clasament
Cum poţi ajuta
Donează 2 euro (nu se percepe TVA) prin SMS la numărul 8828, numai în reţelele Vodafone, Orange şi Cosmote!
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
Măsura luată de Kim Jong Un la o zi după ce Vladimir Putin a promulgat Acordul de Apărare reciprocă cu Coreea de Nord
Viva.ro
CUTREMURĂTOR! Tocmai s-a aflat ce s-a întâmplat în ultimele minute de viață ale lui Silviu Prigoană: "Nu avea..." Detaliul ZGUDUITOR care a mai ieșit la iveală. Și familia lui e în stare de ȘOC
Libertateapentrufemei.ro
Sfâșietor ce s-a aflat despre moartea lui Silviu Prigoană! E știrea care a bulversat România
FANATIK.RO
Superalimentul care joacă un rol major pentru sănătate. Nu expiră și reduce inflamația din corp
GSP.RO
Noi dezvăluiri într-un dosar ISTORIC! De ce n-a jucat Nicolae Dobrin în Mexic? Mărturie în premieră obținută de GSP: „Certuri cu cei de la Dinamo, i-a cam lăsat fără bani la poker!”
Elle.ro
SEMNIFICAȚIA ascunsă a bijuteriilor și accesoriilor purtate de Kate Middleton la Ziua Comemorării. Gestul emoționant făcut de Prințesă
Unica.ro
Așa arăta, înainte de operațiile estetice, o vedetă pe care azi o vezi aproape zilnic la TV. Îți dai seama cine e în poze? FOTO
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Observatornews.ro
CAMERA ASCUNSĂ. Fraudă de milioane la Peleş: angajaţi acuzaţi că revând biletele turiştilor şi bagă banii în propriile buzunare
HOROSCOP
Horoscop 13 noiembrie 2024. Racii sunt convinși că trebuie să exprime deschis tot ce au strâns în interior, mai ales față de superiori