De maine, cu ajutorul unui sistem performant de monitorizare, toate procesele derulate la Curtea Europeana a Drepturilor Omului (CEDO) de la Strasbourg, Franta, vor fi transmise, minut cu minut, pe Internet.
In premiera, patru camere de luat vederi au fost in asa fel pozitionate in salile de judecata incat sa fie surprinsa toata activitatea, atat a publicului, cat si a magistratilor, in timpul derularii proceselor. Astfel, cei implicati in diverse litigii nu vor mai fi obligati sa vina pana la Strasbourg pentru a participa la dezbateri, ci isi vor putea urmari propriul proces din fotoliu, pe calculatorul de acasa.
In plus, prin acelasi sistem, care a „inghitit” 290.000 de euro, finantare asigurata de guvernul irlandez, vor putea fi aflate detalii despre evolutia unor dosare si va putea fi accesata arhiva cu inregistrari a CEDO. ‘E vorba de un sistem democratic, care demonstreaza transparenta in actul de justitie. Curtea va fi in contact permanent cu populatia din toata Europa, a declarat Jean Paul Costa, presedintele CEDO.
Magistratii de la CEDO au in derulare 96.200 de procese. Romania ocupa locul doi in ceea ce priveste numarul de dosare, cu 11.150 de cauze, dupa Rusia, care are peste 21.000.