Putin a apărut ultima dată în public pe 5 martie, când s-a întâlnit cu premierul italian Matteo Renzi, la Moscova, iar în utima săptămână și-a anulat mai multe întâlniri, printre care și vizita care trebuia să o efectueze miercuri în Kazahstan. Informația a iscat mai multe reacții în presă, acestea anunțând că președintele rus are mari probleme de sănătate și ar fi suferit un accident vascular. Însă, Kremlinul a negat informațiile.
Diplomatul rus, Dmitri Peskov a astăzi pe postul de radio Ecoul Moscovei pentru a infirma zvonurile, precizând că Putin e atât de puternic încât „îâi poate rupe mâna când dai noroc cu el”. Astfel, el a făcut referire la răspunsul la răspunsul obişnuit al Kremlinului la întrebările periodice despre starea de sănătate fragilă a preşedintelui Boris Elţîn, care a avut o intervenţie chirurgicală cardiacă în timpul mandatului. Cu toate acestea, Putin nu va participa nici la întâlnirea cu Serviciul Federal de Securitate, joi, de la care în mod obișnuit era nelipsit, ceea ce dă iar de gândit. „Da, de obicei este prezent, dar în acest an nu intenţionează să fie acolo”, a zis Peskov.
 
Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Președintele Klaus Iohannis: ”Am avut o discuție aprofundată cu președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen”
Știrileprotv.ro
Președintele Klaus Iohannis: ”Am avut o discuție aprofundată cu președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen”
Elena Lasconi critică decizia CCR de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale: ”Aș fi câștigat! Se prăbușește economia, se distruge democrația, duceți țara în anarhie, ar fi trebui să...”
Viva.ro

Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Libertateapentrufemei.ro
Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Hotelul “fantomă” de 150 de etaje și 3000 de camere în care nu s-a cazat niciun turist. Se află într-o țară unde puțini au curaj să ajungă
FANATIK.RO

La 64 de ani, celebrul actor iubește din nou! Cine este actrița de 30 de ani, din Republica Moldova, cu care a fost surprins sărutându-se pe stradă
Elle.ro

Liderii partidelor de extremă-dreaptă reacționează dur după ce CCR a anulat primul tur al alegerilor prezidențiale. Ce au declarat George Simion, Diana Șoșoacă și Anamaria Gavrilă
Unica.ro

Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Surse: Noul Parlament ar putea să aibă cu 30 de oameni mai puţin. Senatorii şi deputaţii POT ar urma să fie excluşi
Observatornews.ro
Surse: Noul Parlament ar putea să aibă cu 30 de oameni mai puţin. Senatorii şi deputaţii POT ar urma să fie excluşi
Horoscop 8 decembrie 2024. Scorpionii revin la gânduri și sentimente mai bune în tot ce este legat de cei dragi
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI