Putin, intervievat la televiziunea rusă, a mai spus că liderii europeni au fost intimidați, astfel încât aceștia să-și piardă simțul suveranității și al independenței.

Țările occidentale, inclusiv Germania, au reacționat cu prudență la investigațiile privind exploziile care au avariat anul trecut gazoductele rusești Nord Stream, transmițând că ele consideră că este vorba despre un act deliberat, dar au refuzat să indice vreun vinovat.

„Problema este că politicienii europeni au spus ei înșiși în mod public că, după cel de-Al Doilea Război Mondial, Germania nu a fost niciodată un stat pe deplin suveran”, a declarat Putin pentru postul de televiziune de stat Rossiya-1, citat de agențiile ruse de știri.

„La un moment dat, Uniunea Sovietică și-a retras forțele și a pus capăt a ceea ce a echivalat cu o ocupație a țării. Dar acest lucru, după cum se știe, nu a fost înțeles de americani. Ei continuă să ocupe Germania”, a adăugat liderul de la Kremlin.

Putin i-a spus jurnalistului care i-a luat interviul că exploziile de la gazoductele Nord Stream au fost executate la „nivel de stat” și a respins drept „total absurdă” ideea potrivit căreia un grup autonom pro-Ucraina ar fi fost responsabil.

Conductele Nord Stream 1 şi 2 care legau Rusia de Germania prin Marea Baltică au fost lovite în septembrie 2022 de o serie de explozii neexplicate, în ceea ce Moscova a numit un act de „terorism internaţional”.

Conductele erau menite să aducă gazul rusesc în Germania, deși, după invazia Moscovei în Ucraina, în urmă cu un an, Berlinul a luat măsuri pentru a-și reduce dependența de hidrocarburile rusești.

Liderii de la Berlin au fost precauți în ceea ce privește atribuirea responsabilității pentru aceste explozii, ministrul apărării, Boris Pistorius, afirmând, săptămâna trecută, că deflagrațiile ar fi putut fi o „operațiune sub steag fals, pentru a da vina pe Ucraina”.

„Ar trebui întotdeauna să îi căutăm pe cei care au interesul”

Danemarca, Suedia şi Germania au întreprins propriile anchete în legătură cu exploziile, însă Moscova afirmă că nu a fost ţinută la curent cu aceste investigaţii.

„Le-am solicitat autorităţilor daneze (…) să lucrăm împreună sau să formăm un grup internaţional de experţi, specialişti”, a mai spus Putin, în interviul acordat postului Rossiya-1, potrivit Agerpres.

„Răspunsul, aşa cum am spus, a fost vag. Simplu spus, niciun răspuns. Au spus că trebuie să aşteptăm”, a continuat liderul de la Kremlin.

După ce a denunțat drept „o absurditate totală” varianta ca un grup proucrainean să fi atacat conductele, președintele rus a adăugat: „Ar trebui întotdeauna să îi căutăm pe cei care au interesul. Şi cine are interesul? Teoretic, desigur, Statele Unite au interesul”.

„O explozie de acest fel, de această putere, la această adâncime poate fi executată numai de specialişti şi sprijinită de întreaga putere a statului, care are anumite tehnologii”, a insistat Putin.

Statele Unite au negat vehement orice implicare în explozia gazoductelor Nord Stream.

Foto: EPA

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina

 
 

Urmărește-ne pe Google News