Ministerul de Finanțe bielorus a anunțat miercuri, 2 iunie, că a primit 500 de milioane de dolari din partea Moscovei, a doua tranșă a unui „pachet de finanțare” de un miliard de dolari pe care Putin l-a promis pentru a diminua din efectele sancțiunilor impuse de Uniunea Europeană.

Rusia a rămas singura susținătoare a regimului Lukașenko, pe care îl finanțează și căruia i-a promis inclusiv sprijin militar și politic.

Analiștii economici și financiari susțin, totuși, că banii din Rusia nu vor fi suficienți pentru a ajuta la rezolvarea problemelor economice cu care se confruntă Belarusul, mai ales după luni întregi de proteste, după sancțiunile dure și după exodul investitorilor internaționali.

Săptămâna trecută, după deturnarea ordonată de Lukașenko a unei curse Atena-Vilnius la bordul căreia se afla un jurnalist disident, liderii europeni s-au pus de acord să interzică compania de stat bielorusă în spațiul aerian european. Mai mult, UE a îndemnat companiile europene să evite spațiul bielorus.

O nouă rundă, și mai dură, de sancțiuni urmează să fie impusă Belarusului. De această dată vor fi țintite sectoarele cruciale pentru economia țării.

În același timp, UE s-a angajat să ajute un Belarus democratic, în viitor, cu 3 miliarde de euro, dacă Lukașenko pleacă de la putere.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

A început renumărarea voturilor din primul tur al prezidențialelor. Când va fi anunțat rezultatul
Știrileprotv.ro
A început renumărarea voturilor din primul tur al prezidențialelor. Când va fi anunțat rezultatul
BREAKING! CSAT a dat verdictul: "Evaluări cu privire la posibile riscuri la adresa securității naționale...”. Ce se întâmplă în aceste momente: "Din analiza documentelor a reieșit..."
Viva.ro
BREAKING! CSAT a dat verdictul: "Evaluări cu privire la posibile riscuri la adresa securității naționale...”. Ce se întâmplă în aceste momente: "Din analiza documentelor a reieșit..."
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
Băutura care are beneficii uimitoare pentru intestin și imunitate. I se mai spune și ”aurul lichid”
FANATIK.RO
Băutura care are beneficii uimitoare pentru intestin și imunitate. I se mai spune și ”aurul lichid”
Numărul 6 ATP s-a logodit cu Maria: „«Da»-ul cel mai ușor de rostit”
GSP.RO
Numărul 6 ATP s-a logodit cu Maria: „«Da»-ul cel mai ușor de rostit”
Kevin Costner și Sharon Stone, cel mai nou cuplu de la Hollywood? Cum au fost surprinși cei doi
Elle.ro
Kevin Costner și Sharon Stone, cel mai nou cuplu de la Hollywood? Cum au fost surprinși cei doi
Cum arată casa Elenei Lasconi din Câmpulung Muscel. 'Toţi banii pe care i-am făcut i-am investit aici' / FOTO
Unica.ro
Cum arată casa Elenei Lasconi din Câmpulung Muscel. 'Toţi banii pe care i-am făcut i-am investit aici' / FOTO
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Cristian Pîrvulescu, despre demersul lui Cristian Terheş şi decizia CCR: "Este evident, se încearcă relansarea candidaturii lui Ciolacu"
Observatornews.ro
Cristian Pîrvulescu, despre demersul lui Cristian Terheş şi decizia CCR: "Este evident, se încearcă relansarea candidaturii lui Ciolacu"
Horoscop 29 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi care îi invită la destindere, dacă nu totală, măcar parțială, la nivelul minții
HOROSCOP
Horoscop 29 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi care îi invită la destindere, dacă nu totală, măcar parțială, la nivelul minții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI