Cuprins:
Acest atac a avut loc în ziua 1.000 de la declanșarea invaziei ruse la scară largă în Ucraina și la câteva ore după ce președintele american Joe Biden a ridicat restricțiile în privința utilizării rachetelor ATACMS furnizate Kievului pentru a se apăra în fața Moscovei.
Întrebat marți dacă un atac ucrainean cu rachete americane cu rază lungă de acțiune ar putea declanșa un răspuns nuclear, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a răspuns afirmativ, arătând spre prevederea doctrinei care menține ușa deschisă pentru acesta după un atac convențional care ridică amenințări critice pentru „suveranitatea și integritatea teritorială a Rusiei și a aliatului său Belarus.
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a ameninţat cu un răspuns „adecvat” după aceste tiruri, a denunţat implicarea Statelor Unite şi o „nouă fază” a războiului din Ucraina.
Deși recentele declarații ale lui Vladimir Putin au marcat o escaladare clară a retoricii Moscovei, unii experți spun că există o mare diferență între declarațiile liderului de la Kremlin și regulile ascunse ale doctrinei nucleare.
Trei schimbări notabile
De data aceasta însă, atenția globală a fost mult mai mare. Titluri precum cel al BBC, „Putin propune noi reguli pentru utilizarea armelor nucleare”, sau cel al PBS, „Putin reduce pragul pentru răspunsul nuclear”, reflectă gravitatea afirmațiilor sale.
Potrivit lui Ulrich Kuhn, director al programului de control al armelor și tehnologii emergente de la Institutul pentru Cercetare a Păcii și Politici de Securitate din Hamburg, această reacție intensificată se datorează unor amendamente aduse doctrinei nucleare a Rusiei, făcute în legătură cu discursul lui Putin, potrivit site-ului televiziunii France 24. Aceste modificări au introdus trei schimbări importante:
- Moscova poate folosi arme nucleare dacă unul dintre aliații săi – cum ar fi Belarus – este atacat.
- În al doilea rând, atacurile masive cu drone ar putea fi acum considerate, alături de atacurile cu rachete balistice cu rază lungă de acțiune, drept posibile declanșatoare.
- În cele din urmă, Putin a avertizat că orice stat nuclear – precum Statele Unite, Franța sau Regatul Unit – care sprijină un stat non-nuclear, cum ar fi Ucraina, în desfășurarea unor atacuri convenționale asupra teritoriului Rusiei, va fi considerat la fel de responsabil. Acest sprijin, a spus el, ar putea transforma națiunea ajutătoare într-o țintă directă.
Sarah Tzinieris, specialist în securitate internațională și neproliferare nucleară la Kings College din Londra, a comentat implicațiile pentru UE: „Și nu doar că va fi țintită, ci ar putea fi țintită cu arme nucleare. Această schimbare, a adăugat Tzinieris, crește semnificativ riscul ca războiul din Ucraina să devină un conflict global”.
Va apăsa Putin butonul roșu?
Teoretic, ar putea, spun experții citați de Sky News. După aprobarea modificărilor la doctrina nucleară a Rusiei, el are acum această opțiune.
Moscova consideră acum formal un atac asupra teritoriului său de către o putere non-nucleară (Ucraina) sprijinită de o putere nucleară (America) ca fiind un atac comun.
Există însă motive convingătoare pentru care Rusia nu va merge mai departe. Principalul său aliat, China, nu va tolera acest lucru. Mai important, Moscova probabil nu va risca să atragă furia noii administrații de la Casa Albă.
Semnele de până acum arată că Donald Trump își va respecta promisiunea și va urmări o încheiere rapidă a conflictului, care ar fi probabil în favoarea Rusiei.
Și șeful organismului ONU de supraveghere nucleară, Rafael Grossi, a minimalizat posibilitatea unui război nuclear.
„Nu cred că vedem, în acest moment, condiții pentru utilizarea armelor nucleare, dacă ne referim la războiul din Ucraina”, a declarat Grossi, care s-a întâlnit recent cu Putin, potrivit Reuters.
Ucraina cere în Congresul SUA „păstrarea calmului” împotriva „şantajului”
Ministrul ucrainean de externe Andri Sîbiga a cerut marţi „păstrarea calmului” după revizuirea doctrinei nucleare ruse, care lărgeşte posibilitatea folosiri armei atomice, relatează AFP.
„Doctrina lor nucleară revizuită şi retorica lor despre folosirea armelor nucleare nu sunt nimic altceva decât un şantaj”, declară Andrii Sîbiga în faţa membrilor unei comisii în Congresul american.
„Trebuie să ne păstrăm calmul, ideile clare şi să nu cedăm fricii”, le cere ele congresmenilor.
MAMIRA • 20.11.2024, 10:06
Acesti "curajosi" se simt protejati de doua motive : 1:Relatia , in grup , in gasca indivizii se simt protejati si asa cum spunea Nietzsche "in grupuri , partide ,societati nebunia este o regula" chiar daca este o exceptie intre indivizi. Le Bon in "Psihologia Maselor": in grup indivizii renunta la o parte din inteligenta proprie. 2:Distanta si Tehnologia care ii protejeaza. Crede cineva insa ca un Sistem care nu mai are nimic de pierdut nu va apela la armele pe care le are? Istoria ce spune?
Vladov • 22.11.2024, 08:55
MAMIRA • 20.11.2024, 10:06
Acesti "curajosi" se simt protejati de doua motive : 1:Relatia , in grup , in gasca indivizii se simt protejati si asa cum spunea Nietzsche "in grupuri , partide ,societati nebunia este o regula" chiar daca este o exceptie intre indivizi. Le Bon in "Psihologia Maselor": in grup indivizii renunta la o parte din inteligenta proprie. 2:Distanta si Tehnologia care ii protejeaza. Crede cineva insa ca un Sistem care nu mai are nimic de pierdut nu va apela la armele pe care le are? Istoria ce spune?
Istoria spune ca nimeni nu s-a sinchisit de ce zicea ca o sa faca Hitler, de ce zicea ca o sa faca Bin Laden. Si totusi au facut-o.
Vladov • 20.11.2024, 09:28
Asezati-va linistiti la locurile voastre ! Va promitem🤞 ca nu veti muri de arma nucleara ci doar de gloante, cand va vom trimite sa muriti intr- o tara straina pentru "a va apara". Pana atunci, noi ne ocupam mai departe sa va vindem rachete, pentru a le dona Ucrainei.
dinamo_forever_77 • 20.11.2024, 09:08
Nu va apasa nimic. Stati linistiti. Oricum, foarte interesanta idee. Adica ei au dreptul sa-si apere suveranitatea lor si a altor state, dar alte state nu au voi sa-si apere integritatea teritoriala. Gandire de oameni primitivi.