Este vorba despre detalii necunoscute referitoare la negocierile privind un schimb de prizonieri dintre Rusia, Germania și Statele Unite.
Pe baza conversațiilor cu patru surse implicate în acordul iminent de schimb al lui Aleksei Navalnîi cu rușii arestați în Occident, Agenția reconstituie tabloul evenimentelor dramatice care s-au încheiat pe 16 februarie cu moartea opozantului rus, în colonia penitenciară din Siberia.
Potrivit a doi dintre interlocutorii Agenției, cu aproximativ patru ore înainte de apariția primelor informații despre moartea lui Navalnîi, Putin a avut o întâlnire personală cu omul de afaceri Roman Abramovici. Una dintre surse susține că în cadrul acestei întâlniri președintele a fost de acord verbal cu schimbul.
La rândul său, jurnalistul de investigație Hristo Grozev consideră că acordul președintelui a fost o unul fals. „Cred că aceasta a vrut să fie ori o mușamalizare a planurilor de crimă, fie o mișcare strategică pentru a duce negocierile aproape la final, gândindu-mă că, deoarece Germania a fost de acord în principiu să renunțe la Vadim Krasikov, atunci în absența lui Navalnîi, nemții vor fi de acord să-l schimbe cu altcineva, nu atât de important pentru Putin precum Navalnîi”, a spus Grozev.
Un alt interlocutor al Agenției a oferit o evaluare similară a presupusului consimțământ al lui Putin. „După ce a aflat că Occidentul este gata să-l predea pe Krasikov Rusiei, Putin a ordonat cu sânge rece uciderea lui Navalnîi”, a spus el. În același timp, o sursă apropiată lui Abramovici le-a cerut ziariștilor care l-au chestionat despre negocierile privind schimbul să aștepte rezultatele anchetei cu privire la moartea lui Navalnîi.
Sursele Agenției au vorbit și despre procesul de negociere, care, potrivit acestora, a început în primăvara lui 2023. În vară, Germania și-a exprimat acordul de principiu pentru un schimb cu Navalnîi, dar în septembrie negocierile au fost suspendate, după articolul din The Wall Street Journal, unde se afirma că oficialii occidentali au permis ca Navalnîi să fie inclus într-un acord de schimb de prizonieri între Rusia și Occident.
Negocierile au fost reluate în decembrie, când politicianul a fost transferat într-o colonie din districtul autonom Yamalo-Nenets. După cum scrie Agenția, atunci, familia lui Navalnîi a convins Occidentul că au început pregătirile „pentru ceva rău”.
Sursele Agenției au mai spus că, în timpul negocierilor, Rusia și-a exprimat disponibilitatea de a-l preda Occidentului nu numai pe Navalnîi, ci și corespondentul Wall Street Journal Evan Gerșkovici și pe fostul pușcaș marin Paul Whelan.
Ca răspuns, țările occidentale erau gata să-l extrădeze pe presupusul ofițer FSB Vadim Krasikov, condamnat în Germania la închisoare pe viață pentru uciderea fostului comandant cecen Zelimhan Hangoșvili, în 2019. Una dintre surse a mai spus că, în timpul negocierilor, a fost menționat și fondatorul companiei M13, Vladislav Kliușin, care a fost găsit vinovat în Statele Unite de piratare a rețelelor de calculatoare ale companiilor americane și de insider trading.
Serviciul Federal al Penitenciarelor pentru Districtul Autonom Yamalo-Nenets a anunțat moartea lui Aleksei Navalnîi în după-amiaza zilei de 16 februarie.
La scurt timp după aceea, tabloidul german Bild a scris că Rusia, Statele Unite și Germania au fost în discuții despre o posibilă schimbare a lui Navalnîi cu Krasikov. După aceea, aliata lui Navalnîi, Maria Pevcih, a vorbit despre schimb. Ea a spus că Navalnîi și doi cetățeni americani (nu au fost date numele lor) urmau să fie schimbați cu Vadim Krasikov și că negocierile erau „în stadiul final”.
floris • 10.03.2024, 14:46
e ceva normal pentru Putin hitleristul !!! Prin fata pentru prostime declara ca il elibereaza dar asta numai dupa ce prin spate deja ordonase uciderea lui !!!!!!
parpalache • 09.03.2024, 09:08
A aprobat schimbul de„prizonieri”?Pai aprobarea asta era convenabila pentru cealalta parte?!Nu cumva era mai convenabil sa-l pastreze pe„criminalul periculos”și sa treaca la„planul B” cu Navalnâi?!
sorine • 08.03.2024, 18:27
Of,of,of,ce pasarica i-a soptit lui Nawalny sa se intoarca in Rusia? Sau a fost spiritul lui de sacrificiu in lupta vitejeasca pentru implementarea,, Democratiei Mondiale"? Fratilor eu nu pot intelege,sa ma scuzati (despre morti numai bine),dar ori esti naiv,ori prost,ori un martir mai martir decât sfintii clasici martirizati in amfiteatrele Romei antice! Cum sa te intorci in Rusia? Ca sa ce? Sa lupti? Cu cine,cu ce? Doamne asta este ceva din mentalitatea lui Masoch,care a dus masochismul pe piscuri! Ei Nawalny l-a dus direct pe Everest!