„Este o altă provocare. Nu este dificil să creăm arme nucleare în lumea modernă, nu știu dacă Ucraina este capabilă să facă asta acum, dar, în general, nu există mari dificultăți (să producă arme nucleare)”, a spus Vladimir Putin la o întâlnire cu principale instituții media din țările BRICS.
Președintele rus a subliniat că aceasta este o provocare periculoasă. „Orice pas în această direcție va primi o reacție adecvată”, a spus Vladimir Putin.
„O astfel de amenințare va provoca o reacție adecvată din partea Federației Ruse, pot spune imediat: Rusia nu va permite acest lucru în nicio circunstanță”, a subliniat Vladimir Putin.
Acesta a precizat că în ultimul timp conducerea politică din Ucraina „a vorbit în mod repetat despre acest lucru”, însă Rusia este capabilă să urmărească orice încercare a Ucrainei de a crea arme nucleare.
„Este imposibil să ascunzi un acest lucru. Putem urmări orice mișcare în această direcție (a Ucrainei)”, a afirmat Vladimir Putin.
Președintele ucrainean Vladimir Zelenski a dezvăluit, joi, că într-o conversație cu fostul președinte american Donald Trump a spus că este necesar ca Ucraina fie să intre în NATO, fie să dețină arme nucleare.
În replică, Donald Trump a dat vina pe Volodimir Zelenski pentru declanșarea războiului din Ucraina.