Dacă Washingtonul se va retrage din INF, interdicția de producție a rachetelor de scurtă și intermediară va fi ridicată.

„Asemenea pași (retragerea SUA din INF), dacă sunt luați, vor face lumea un loc mult mai periculos. Ce este ieșirea din tratatul INF? Asta înseamnă că SUA nu vor mai produce asemenea arme discret, ci o vor face în mod deschis în viitor”, a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului.

Peskov a mai atenționat că Moscova va riposta la decizia luată de SUA și va „restaura balanța”. El a mai amintit că SUA și Rusia rămân „două puteri cheie care au responsabilitatea de a menține securitatea și stabilitatea lumii”, scrie RT..

Sâmbătă, Donald Trump a anunțat că SUA se retrag din Tratatul privind forțele nucleare intermediare.

„Rusia a încălcat prevederile tratatului. Le-au încălcat de mulți ani și nu știu de ce președintele Obama n-a negociat sau nu a retras țara din tratat. Nu îi vom lăsa să încalce un acord nuclear și să producă arme pe care noi n-avem voie să le producem. Noi am respectat acordul, însă Rusia nu a făcut-o, așa că îi vom pune capăt. Statele Unite se vor retrage din acest tratat”, a declarat președintele Trump sâmbătă, la Elko, în Nevada, unde a participat la un miting.

Oficialii administrației americane consideră că Tratatul INF dezavantajează SUA, pentru că Beijingul, care nu este parte din acord, nu are nicio constrângere în a-și dezvolta în Pacific rachete nucleare cu rază intermediară de acțiune, în timp ce Washingtonul, prin acest tratat, nu este lăsat să dezvolte noi arme.

„Dacă Rusia o face, dacă China o face, dar noi respectăm tratatul, așa ceva e inacceptabil. Avem sume enorme de bani pentru armata noastră. Rusia n-a respectat înțelegerea, așa că vom pune capăt acestui tratat și vom produce arme. Nu vom mai face parte din tratat, cât timp există cineva care îl încalcă”, a mai spus președintele SUA.

Recomandarea de retragere a SUA din INF a fost făcută de John Bolton, consilierul preşedintelui Donald Trump pe probleme de securitate naţională.

Vladimir Putin a criticat în repetate ori iniţiativa SUA de a instala elemente antirachetă, în cadrul NATO, în România şi Polonia, dar şi montarea unui sistem antibalistic în Coreea de Sud.


CITEȘTE ȘI: Comisia de la Veneția, avertismente ferme privind legile justiției. „Renunțați la aceste modificări!”


FOTO: EPA

 
 

Urmărește-ne pe Google News