Premierul a fost surprins de cererea unuia dintre muncitori, care a vrut „să aibă ceva care să-i amintească de el”, anume ceasul eleveţian pe care îl avea la mână.
„Vladimir Vladimirovici, poate îmi dai ceva care să-mi amintească de tine. Poate îmi dai ceasul tău”, i-a spus muncitorul lui Vladimir Putin, după ce acesta le-a ţinut un discurs despre criza financiară prin care trece Rusia în momentul de faţă.
După un scurt moment de linişte, premierul i-a oferit muncitorului ceasul său în valoare de 6.200 de euro, salariul mediu pe an pe care îl câştigă un rus.
Prim-ministrul Rusiei este mare fan al ceasurilor elveţiene. Cel mai scump ceas pe care l-a achiziţionat Vladimir Putin este unul produs de Patek Philippe, în valoare de aproximativ 40.000 de euro.
La ce oră se deschid secțiile de votare pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!